Autoritățile județene și locale au în vedere extinderea Parcului Industrial din Bălești. Propunerea către Consiliul Local din comună este de extindere cu încă 10 hectare. Acestea se vor adăuga celor 10 existente.
Este de amintit că, recent, au fost înregistrate trei oferte din partea unor investitori pentru Parcul Industrial din comuna Bălești.
Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial Gorj, a precizat că au fost semnate protocoale de colaborare cu toate cele trei companii care sunt interesate de deschiderea unor hale de producție în incinta celui mai nou parc industrial din județul Gorj.
„Sunt deja lucruri demarate și avem semnate protocoale de colaborare în vederea demarării acestor investiții în cadrul Parcului Industrial din comuna Bălești.
La prima evaluare, vor în total peste 5 hectare din incinta parcului din zona Bălești. Acolo avem nevoie de drumuri și de utilități, dar utilitățile și în zonă și va merge repede. Sunt investiții evaluate la mai multe milioane de euro și investorii dispun deja de mijloacele financiare. Sunt însă firme din afara județului. Nu avem niciun investitor autohton, dar atâta timp cât va fi angajată forță de muncă din Gorj și taxele rămân în județ este bine. Oricine poate să vină să investească. Nu este niciun fel de îngrădire.
Cei trei investitori cu care am semnat protocoale de colaborare vor să facă numai producție în domenii diferite. Unul va avea 40 de locuri de muncă, al doilea 30 de locuri de muncă și al treilea 80 de locuri de muncă. Deci estimăm un total de 150 de locuri de muncă. Este bine pentru început, mai ales că vorbim numai despre producție”, a menționat Eftemie Popescu.
Parcul Industrial din Bălești este punct de lucru al Parcului Industrial Gorj, din Bumbești-Jiu. Primăria Bălești are disponibile încă 40 de hectare de teren lângă Parcul Industrial.
Citeşte şi: Bărbat condamnat pentru că a jefuit clientul unei prostituate, extrădat din Italia