Sunt 30 de ani de când la Craiova s-a organizat prima ediție de festival Shakespeare și tocmai ne-am luat rămas bun de la ediția din acest an. O ediție care a arătat lumii că în acest oraș există o comunitate care își cunoaște perfect potențialul și care are o identitate foarte bine creionată, fără nevoia de imitație.
Craiova are ce oferi și, în acest oraș din subestimatul sud, limbajul universal constituit din artă și spirit liber a dovedit că există deja aici ceea ce unii cred că lipseşte, iar alții caută să construiască. Personalitate, specific, cultură, spații comunitare, oameni puternici, frumoşi, capabili.
Craiovei i s-a pus pecetea unei regiuni oropsite și cotropite de neajunsuri, dar, cum bine zicea unui dintre oaspeții care au respirat aer oltenesc în ultimele zile, orașul ăsta are mai multă viață în el decât multe alte orașe atât de avântate în „mainstream-ul” României.
Nu este doar despre potențial, căci știm de mult că poate. Este despre ceea ce arată lumii atunci când oamenii potriviți se reunesc pentru a construi cu propriile mâini destinul locului căruia îi aparțin. Din freamăt, dorinţă, pasiuni. Din chemare. Din drag de locuri şi de oameni şi de ceea ce iubesc.
În urmă cu 30 de ani, Emil Boroghină, această figură desprinsă din alte epoci parcă, acelea definite de eleganța unei aristocrații a simplității și a bunului gând, punea bazele unui festival internațional de teatru inspirat de universalitatea lui William Shakespeare. La Craiova, în miezul sudului României, într-un oraș de câmpie care ar fi putut fi la fel de bine un deșert. Festivalul a crescut și a adus în acest oraș nume emblematice din lumea artelor, de-a lungul anilor. Și sir Emil Boroghină, căci acest titlu i s-ar potrivi atât de bine în acest context shakespearian, a devenit un veritabil cavaler al artelor cetății, ducând numele Craiovei în alte zări.
A predat ștafeta, după ani întregi de călătorie, „mai tinerilor săi colegi”, în cuvintele sale, iar festivalul Shakespeare a devenit, de la ediție la ediție, din ce în ce mai familiar, mai apropiat de comunitate, până la apogeul ediției din 2024, sub coordonarea lui Vlad Drăgulescu, în calitate de director al festivalului, şi Alexandru Boureanu, director al Teatrului Naţional din Craiova. Vlad Drăgulescu a preluat ștafeta de la sir Boroghină în urmă cu câțiva ani. Şi-a propus atunci să îl coboare în stradă, printre oamenii cetății, să îl ducă în cartiere, să îl urce pe scene de concert și să le arate oamenilor că teatrul unește, muzica unește și dorința de a construi ceva frumos, pentru bucuria tuturor, unește.
Craiova are Festivalul Shakespeare și evenimentul acesta poate concura oricând cu orice mare festival din țară și din lume pentru că are identitate, are istorie și are veridicitate.
În cele 11 zile de Festival Shakespeare, au ajuns în oraș și au vorbit frumos despre ce se întâmplă aici oameni de cultură din zeci de țări, ambasadori, artiști, persoane publice din întreaga României. Pe străzile Craiovei s-au amestecat franceză, spaniolă, engleză, poloneză, chineză și tot soiul de limbi. În oraș, oamenii au intrat, mulți pe nepregătite, în hora numeroaselor evenimente stradale care au mărit pulsul unui oraș în care mulți cred că nu se întâmplă nimic. Și au jucat în hora asta, pentru că a fost o horă care a invitat la joc. Pentru că, așa cum spune genericul ediției tocmai încheiate, „comunitățile construiesc festivaluri”. Iar atunci când oamenii pasionați, care știu că frumosul stă în comunitate și în munca dedicată țelului de a clădi ceva care să devină memorabil de dragul cetății și al locuitorilor săi, sunt lăsați să clădească, asta se vede și se simte. Răzbate.
Festivalul Internațional Shakespeare va crește în continuare. Și ecourile sale vor fi din ce în ce mai puternice. E inevitabil, roțile au prins avânt. Cât despre frână, mi-e greu să cred că se va gândi cineva la ea.
Ce a însemnat, pe scurt, Festivalul Shakespeare 2024?
380 de evenimente, 500 de voluntari, peste 30 de reprezentații teatrale indoor, circa 150 de evenimente în aer liber, în toate zonele Craiovei, o zonă de muzică și spectacole amenajată pe Hipodrom, sub forma unui sat elisabetan, cu concerte în fiecare seară, invitați de prestigiu din toată lumea, nume din lumea teatrală apreciate pe plan mondial, precum Robert Lepage, Peter Brook sau Robert Wilson, o desfășurare de forțe fără precedent, o colaborare în premieră cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Craiova făcută cunoscută lumii nu doar pe scena teatrului, ci și prin valorificarea unor spații inedite şi, printre atâtea mesaje de apreciere, cuvinte de laudă sosite şi de la Palatul Buckingham.
Spectacole și manifestări au avut loc și la hotel (Ramada), într-o fostă tipografie (Tipografia Hub), în curtea unui muzeu (Muzeul Exilului), în Botanică, între blocuri, în cartiere sau în locuri mai puțin accesibile până acum, descoperite chiar și de craioveni, în propriul lor oraș, precum Biserica Luterană.
Iar, în culise, eforturi colosale.
S-a lăsat cortina, aplauzele se domolesc, restul e tăcere. Dar nu pentru mult timp, căci pofta a crescut.
