2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 mai – 9 iunie vremea se va încălzi treptat. Temperturile vor urca până la 32 de grade în unele zone ale țării. În anumite regiuni gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat în următoarele zile.

Vremea în Oltenia

În primele zile ale intervalului vor fi mici variații termice și se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 25 de grade și minime de 10…11 grade. Din data de 30 mai se va încălzi treptat și se vor înregistra maxime până spre 31…32 de grade și minime de 15…16 grade, mediate la nivelul întregii regiuni. Așadar, în a doua săptămână din interval se vor înregistra maxime termice în jurul a 30 de grade, caracterizând astfel o vreme caldă pentru această perioadă și minime în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 29 și 31 mai și din nou între 3 și 7 iunie. În celelalte zile acestea se vor semnala doar cu totul izolat.

Vremea în Muntenia

Tendința generală la nivelul întregii regiuni va fi de încălzire treptată în prima săptămână a intervalului. Astfel, temperaturile maxime vor fi de la 23…24 de grade în primele zile din interval, până spre 31…32 de grade în data de 2 iunie, iar cele minime vor crește de la 10…11 grade până spre 16 grade. În următorul interval, până pe data de 9 iunie, vremea se va menține călduroasă, deși vor mai fi mici variații. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 28 și 31 mai și din nou în intervalul 6 – 8 iunie. În celelalte zile acestea se vor semnala doar cu totul izolat.

Vremea în Banat

Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârșitul acestei săptămâni și, cu mici variații, se va menține la fel și în a doua săptămână din interval. Temperaturile maxime vor avea medii de la 24 spre 30 de grade, iar minimele se vor situa între 10 și 16 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în zilele de 29 și 30 mai și din nou după data de 4 iunie, când se va manifesta pe suprafețe mai extinse.

Vremea în Crișana

Cu mici variații, până în data de 31 mai, valorile termice se vor situa peste cele caracteristice în această perioadă, astfel încât mediile maximelor vor fi între 24 și 26 de grade, iar ale minimelor între 10 și 12 grade. De la sfârșitul acestei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel încât vremea va deveni și se va menține călduroasă, cu maxime în jurul a 28 de grade și minime de 14…16 grade, mediat regional. Instabilitatea atmosferică se va păstra pe tot parcursul intervalului, însă se va manifesta mai intens și pe suprafețe mai mari în zilele de 29 și 30 mai și foarte probabil în data de 4 iunie.

Vremea în Transilvania

Vremea va fi normală termic la început, cu maxime de 22…24 de grade și minime de 7…10 grade, mediat regional, însă din 31 mai valorile termice vor crește treptat, astfel încât vremea va deveni călduroasă, în cea mai mare parte a regiunii, până spre finalul intervalului. Mediile maximelor vor fi în jurul a 29 de grade și ale minimelor de 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 28 și 31 mai și din nou în data de 4 iunie. În celelalte zile acestea vor apărea doar pe spații mici.

Vremea în Maramureș

În intervalul 27-30 mai, valorile termice vor varia de la o zi la cealaltă, dar în medie se vor înregistra maxime între 23 și 25 de grade și minime între 10 și 12 grade. După data de 31 mai se va încălzi semnificativ, astfel încât temperaturile vor fi peste cele caracteristice perioadei, cu valori mediate regional, diurne între 26 și 28 de grade și nocturne între 14 și 16 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare din data de 29 mai.

Vremea în Moldova

În primele zile din interval, valorile termice se vor situa în jurul normelor caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor de 22 de grade și ale minimelor în jurul a 11 grade. Din 1 iunie vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii și se va menține așa, doar cu mici variații, inclusiv în a doua săptămână de prognoză. În medie, regimul termic diurn va fi de 30…32 de grade, iar cel nocturn de 14…16 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată între 29 și 31 mai, iar în restul intervalului regimul pluviometric va fi deficitar.

Vremea în Dobrogea

În prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19…20 de grade, până în jurul a 28 de grade și minime de la 10…11 grade până spre 16 grade. Până spre finalul intervalului vor mai fi mici variații, însă temperaturile maxime se vor situa în general între 27 și 30 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru acea perioadă la nivelul întregii regiuni, iar cele minime vor fi în jurul a 17 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată la începutul și spre sfârșitul intervalului.

Vremea la munte

Regimul termic nu va avea variații notabile în primele zile de prognoză, dar va înregistra un proces de creștere din data de 1 iunie, astfel că, spre sfârșitul acestei săptămâni vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic datei și ulterior se va mai răci doar ușor. Maximele vor fi în medie de la 12 spre 20 de grade, iar minimele între 4 și 12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta pe arii mai extinse îndeosebi între 28 mai și 1 iunie.

Citește şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS