-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Peste 150 de percheziții pentru combaterea criminalității

(VIDEO) Peste 150 de percheziții pentru combaterea criminalității

-

Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonează, astăzi, o amplă operațiune de combatere a infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.

Astfel, polițiștii, efectuează peste 150 de percheziții domiciliare, în cadrul mai multor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • evaziune fiscală,
  • contrabandă,
  • înșelăciune,
  • bancruta frauduloasă,
  • obținere ilegală de fonduri,
  • delapidare,
  • fals,
  • infracțiuni prevăzute de Codul fiscal,
  • fals informatic,
  • șantaj,
  • furt calificat,
  • la regimul armelor.

Acțiunile urmăresc:

  • documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate,
  • recuperarea prejudiciilor,
  • indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Citește și: (VIDEO) Șapte percheziții în trei dosare cu prejudiciu de peste 400.000 de lei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Radiografia voturilor din Craiova şi Oltenia, în primul tur...

Craiova se întoarce către alternativa de dreapta, oferindu-i un...

ȘTIRI GdS