10.6 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjElevul gorjean Mario Scurtu, medalie de aur și la Olimpiada Națională de Astrofizică

Elevul gorjean Mario Scurtu, medalie de aur și la Olimpiada Națională de Astrofizică

Elevul gorjean Mario Scurtu a mai obținut o medalie de aur. De data aceasta la Olimpiada Națională de Astonomie și Astrofizică de la Iași.

Mario Scurtu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, a obținut premiul al II-lea și medalia de aur la competiția amintită.

Anul acesta, tânărul s-a calificat la patru olimpiade naționale și a obținut medalii la trei din acestea. A obținut o medalie de bronz la Olimpiada națională de matematică și medalia de aur și mențiune din partea Ministerului Educației la Olimpiada națională de fizică, iar acum medalia de aur la Olimpiada Națională de Astrofizică.

Elevul este multiplu medaliat la olimpiadele naționale și la concursurile internaționale. Astfel, în clasa a IX-a a obținut medalia de bronz la Olimpiada internațională de fizică din Albania și încă o medalie de bronz la Olimpiada internațională de științe pentru juniori din Columbia.

Aceste două performanțe, precum și medaliile de aur obținute în țară și mențiunile din partea Ministerului Educației îi asigură deja admiterea fără examen la o serie de facultăți din țară, precum medicina, matematica, fizica și altele. Mario Scurtu a anunțat însă că dorește să studieze la o facultate din afara țării.

Citeşte şi: Elevii de clasa a VI-a susţin evaluarea naţională la Matematică şi Ştiinţele naturii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS