6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScenele Craiovei, în reflectorul României:Valer Dellakeza, Rodica și Mugur Prisăcaru și Cerasela Iosifescu, actori îndrăgiți de publicul mic și mare din Bănie, premiați la Gala UNITER

Scenele Craiovei, în reflectorul României:Valer Dellakeza, Rodica și Mugur Prisăcaru și Cerasela Iosifescu, actori îndrăgiți de publicul mic și mare din Bănie, premiați la Gala UNITER

Gala premiul UNITER a fost și în acest an o bucurie pentru iubitorii teatrului din Craiova. Trei actori care au bucurat publicul, de la mic la mare, pe scena Teatrului Colibri sau a Teatrului „Marin Sorescu” au primit recunoaștere din partea senatului UNITER, iar un spectacol montat la Naționalul craiovean a primit și trei nominalizări.
Valer Dellakeza și Rodica și Mugur Prisăcaru au fost distinși cu premii speciale pentru întreaga activitate, în timp ce actrița Cerasela Iosifescu a fost votată de juriul UNITER drept cea mai bună actriță în rol principal.

Rodica și Mugur Prisăcaru, un tezaur viu

„Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova a trăit cu bucurie și emoție momentul decernării Premiului special pentru performanța în arta teatrului de păpuși și marionete actorilor Rodica Prisăcaru și Mugur Prisăcaru”, a transmis echipa Colibri într-un comunicat.

„Dincolo de șoc, surpriză, bucurie, recunoștință, rămâne un fel de paradox pentru că păpușarii, în felul lor, sunt paradoxali. Acest cuplu este un fel de tezaur viu. Ceea ce au făcut ei cu acele obiecte numite păpuși, artefacte sau recuzită a fost de fapt un univers în care trăim cu toții și ne mișcăm cumva inconștient. Acest premiu este o recompensă nu numai pentru Rodica și pentru Mugur, ci pentru toată această mică breaslă care face parte din comunitatea teatrală a României. Acest premiu este o recunoaștere a rolului teatrului de păpuși și de animație, această copilărie a teatrului. Joaca se transformă apoi în joc, teatrul de păpuși este, puțin mai târziu, teatru. Micul spectator care vine la teatru este spectatorul care vine mai târziu la teatrul pentru oameni mari”, a spus Adriana Teodorescu, secretar literar, fost manager al Teatrului Colibri.

„Pe ce pun mâna, învie”

Premiul care confirmă importanța și valoarea artiștilor păpușari a fost acordat de Senatul UNITER – Consiliul Director și a fost înmânat seara trecută, pe scena Naționalului bucureștean, de actorul Marcel Iureș, membru al Senatului UNITER.
„I-am cunoscut personal, am și jucat cu Mugur. Am să vă prezint doi oameni care au o mare calitate: pe ce pun mâna, învie”, a spus Marcel Iureș.

„Ce minunat să mă joc atâția ani pe scenă și să primesc un premiu atât de important. Dăruiesc această mare bucurie tuturor colegilor mei, oamenii copii care au fost și care sunt în spatele păpușilor. Vă mulțumesc mult de tot, mulțumesc pentru această seară de neuitat“, a transmis Rodica Prisăcaru la primirea distincției.

„Aș vrea desigur să mulțumesc și eu pentru supraplinul cu care ni s-a oferit acest premiu și totodată permiteți-mi să omagiez discret pe cei care, în spatele paravanului, cu puțin clei de oase și un pic de papier mâché, încearcă la fiecare spectacol să recreeze paradisul spre a-l oferi în dar copiilor, în speranța că nu se va mai pierde niciodată. Vă mulțumesc mult!“ , a spus Mugur Prisăcaru pe scena UNITER.

„Parteneri de scenă și în viață, Rodica Prisăcaru și Mugur Prisăcaru sunt doi dintre artiștii de referință ai teatrului românesc de animație, repere pentru numeroase generații de tineri care au ales să se împlinească profesional ca păpușari, precum și mediatori desăvârșiți între spectatori și această complexă formă de artă a spectacolului. În aproape cinci decenii, actorii Rodica Prisăcaru și Mugur Prisăcaru au jucat în peste 100 de spectacole, cu mii de reprezentații”, a transmis Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri.

Valer Dellakeza a primit premiul de excelență „Ion Caramitru” pentru o carieră excepțională

Valer Dellakeza, a primit luni seara premiul de excelență „Ion Caramitru” pentru o carieră excepțională, încununată cu rolul profetului Ieremia din spectacolul „Bros”, în regia lui Romeo Castellucci, jucat pe marile scene ale lumii.
Romeo Castelucci a vorbit despre experiența sa „extraordinară” cu Valer Dellakeza, care a reușit să fascineze publicul din întreaga lume prin prezența sa: „Când intră în scenă, Valer Dellakeza emană un magnetism care captivează imediat atenția și spiritul spectatorului. Recunosc în Valler unul dintre cei mai mari actori cu care am avut ocazia să lucrez în acest an și îi sunt recunoscător artei sale, generozității sale, umanității sale”.

„La mine, minunea durează de 35 de ani”

„Se spune că o minune nu durează mai mult de trei zile. La mine, minunea durează de 35 de ani. Am avut șansă. Este al patrulea premiu UNITER pe care îl primesc și niciodată nu am reușit să mulțumesc cui trebuie și cum trebuie”.
În discursul său, Valer Dellakeza a invitat întreaga sală să mulțumească împeună „acestei minuni a teatrului care este Emil Boroghină, căci dacă n-ar fi fost el n-am fi existat”. Acesta a continuat: „Primul mare premiu UNITER instituit de Ion Caramitru a fost numit chiar Marele Premiu și a fost acordat Teatrului Național din Craiova pentru Piticul din Grădina de Vară a lui Silviu Purcărete și Unchiul Vania al lui Mircea Cornișteanu. Îi mulțumesc lui Mircea Cornișteanu pentru cele trei premii UNITER aduse Teatrului din Craiova”.

Valer Dellakeza a vorbit și despre epoca Purcărete de la Naționalul craiovean, despre spectacolele cu care echipa de actori a făcut ocolul pământului în 10 ani, o călătorie din care s-au întors cu 12 premii internaționale, „record de neegalat, iertați-mi lipsa de modestie” „După familia mea, Silviu Purcărete este cel mai frumos dar pe care mi l-a oferit viața”.
Actorul a adresat mulțumiri și altor regizori cu care a avut bucuria să lucreze, cât și colegilor de scenă care i-au fost alături pe parcursul impresionantei cariere.

Cerasela Iosifescu, cea mai bună actriță

O altă figură cunoscută și îndrăgită de publicul craiovean, actrița Cerasela Iosifescu, a fost recompensată cu UNITER pentru interpretarea personajului Iocasta din spectacolul „Oedip” de Robert Icke după Sofocle, în regia Andrei Șerban, căruia actrița i-a mulțumit pentru încredințarea acestui rol. Născută în Olt, Cerasela Iosifescu a jucat în numeroase spectacole importante, multe dintre ele fiind montate pe scena teatrului din Craiova. În prezent, poate fi văzută în două comedii care fac parte din stagiunea actuală a Naționalului, „Două povești de amor” și „Zăpezile de altădată”, ambele în regia lui Mircea Cornișteanu.
Actrița a avut un discurs scurt și spiritual, mulțumind juriului care a ales-o „cu obiectivitate” și menționând amuzată că se apropie de pensie și a auzit că „asta ajută” (la acordarea premiului – n.r.).

Teatrul Național „Marin Sorescu”, trei nominalizări UNITER

Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova a primit în acest an 3 nominalizări la ediția a 32-a a Galei Premiilor UNITER, toate pentru spectacolul „Anomalia”. Montarea a fost nominalizată la secțiunea regie (Natasza Sołtanowicz ), scenografie (Marianna Syska ) și cea mai bună muzică originală și cel mai bun sound design (Grzegorz Bieńko ).
Gala UNITER a avut loc luni, 27 mai 2024, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Fotografii: Andrei Gîndac

CITEȘTE ȘI: 11 zile în care Craiova a devenit universală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS