13.9 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei persoane, arestate în dosarul medicamentelor pentru diabetici vândute ”la negru” pentru slăbit

Trei persoane, arestate în dosarul medicamentelor pentru diabetici vândute ”la negru” pentru slăbit

Judecătoria Sectorului 1 a emis, miercuri seară, mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre cei 13 inculpaţi cercetaţi în dosarul eliberării în baza unor acte false a unor medicamente prescrise diabeticilor şi care sunt folosite în procesul de pierdere a greutăţii. Printre cei arestaţi se numără asistenta medicală suspectată că a eliberat sute de reţete false şi reprezentantul clinicii private. Instanţa urmează a se pronunţa în privinţa altor şase inculpaţi pentru care Parchetul cere arestarea preventivă, informează News.ro.

Două completuri de la Judecătoria Sectorului 1 judecă propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele celor 13 inculpaţi din dosarul care vizează o reţea de trafic cu medicamente pentru diabetici, vândute ”la negru” pentru slăbit.

Primul complet de judecată, în faţa căruia au fost prezentaţi şapte inculpaţi, s-a pronunţat. Judecătorii au emis mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre suspecţi, alţi patru fiind trimişi în arest la domiciliu.

Treisprezece persoane au fost reţinute în acest dosar

Printre cei arestaţi preventiv se numără asistenta medicală suspectată că a falsificat reţetele şi reprezentantul clinicii private acuzat că ştia de activitatea ilegală a acesteia.

Al doilea complet de judecată, în faţa căruia au fost prezentaţi, miercuri după-amiază, ceilalţi şase inculpaţi, urmează să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă formulate de către procurori.

Treisprezece persoane au fost reţinute de poliţiştii şi procurorii din Bucureşti, într-un dosar care vizează o reţea care se ocupa cu traficul de medicamente pentru persoanele cu diabet vândute ”la negru” pentru slăbit.

O asistentă medicală de la o clinică privată din Sectorul 1 este suspectată că falsifica reţete, cu ajutorul a patru medici, pentru a obţine medicamentele. Surse judiciare afirmă că asistenta ar fi falsificat peste 700 de reţete compensate integral, prejudiciul depăşind astfel un milion de lei. Medicamentele folosite la slăbit pentru care au fost emise sute de reţete falsificate au fost ridicate din 140 de farmacii din Capitală, arată ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Citeşte şi: Un bărbat a murit la o pisicină fără salvamar şi prim-ajutor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS