7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Șapte percheziții în cauze penale privind infracțiuni de mediu

(VIDEO) Șapte percheziții în cauze penale privind infracțiuni de mediu

-

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat șapte percheziții în județele Constanța și Vrancea.

Au fost vizate infracțiuni de îngroparea deșeurilor și desfășurarea de activități în perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora, care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice și habitatelor naturale pentru care au fost desemnate.

Perchezițiile au fost efectuate în municipiul Constanța, orașele Ovidiu și Năvodari, și în municipiul Focșani, județul Vrancea.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie.

Deșeuri îngropate

În primul dosar a rezultat că, în perioada iulie-august 2023, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi transportat, depozitat și îngropat deșeuri pe două terenuri din municipiul Constanța.

Din probele administrate în cadrul celui de-al doilea dosar a rezultat că, din anul 2019, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi efectuat lucrări de amenajare a terenului în perimetrul unei arii naturale protejate și ar fi realizat construcții fără a deține autorizații.

Cercetările în aceste cauze sunt continuate, sub supravegherea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat polițiști din cadrul:

  • Poliției Municipiului Constanța,
  • Serviciului Criminalistic,
  • luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale,
  • ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea,
  • specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Constanța,
  • Agenției Naționale Arii Naturale Protejate,
  • ai Inspectoratului de Stat în Construcții,
  • polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Perchezițiile s-au derulat în cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Edupedu: Cele şase cauze ale victoriei lui Călin Georgescu

Într-un interviu acordat Edupedu.ro, profesorul universitar Radu Vancu, fost...

ȘTIRI GdS