Subofițerul din cadrul Jandarmeriei Mehedinți care se afla joi, 30 mai, în serviciul de pază și protecție instituțională la Trezoreria din Drobeta Turnu Severin, a observat lângă bancomatul aparținând unei instituții financiar bancare din municipiu, un bărbat care ținea în mână un obiect de metal.
„În urma verificărilor întreprinse de echipajul de intervenție sosit la fața locului, a rezultat faptul că bărbatul de 45 de ani, fiind nemulțumit de modul în care funcționa bancomatul, a lovit cutia de chitanțe a ATM-ului respectiv, provocând distrugerea acesteia“.potrivit IJJ Mehedinţi.
Bărbatul a părăsit fără acordul cadrelor medicale Secția de Psihiatrie
Continuând verificările, jandarmii au constatat că bărbatul în cauză a părăsit fără acordul cadrelor medicale Secția de Psihiatrie din municipiul Drobeta Turnu Severin, sens în care s-a solicitat o ambulanță pentru transportarea și reinternarea barbatului la unitatea medicală.
În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, care au fost înaintate instituțiilor abilitate în vederea continuării cercetărilor.
Citeşte şi: Medicament produs în România, retras de pe piaţă