Din 14 iunie va începe încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei, a anunţat vineri Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu. Aproximativ 2,6 milioane de beneficiari sunt eligibili. „Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25 iunie 2024”, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook, conform digi24.ro.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt:
persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.
Citește şi: Protest al medicilor care lucrează în ambulatoriu în faţa Guvernului