7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeSONDAJ Sociopol: Marian Vasile, la doar trei procente de Olguța Vasilescu. PSD va pierde Craiova!

SONDAJ Sociopol: Marian Vasile, la doar trei procente de Olguța Vasilescu. PSD va pierde Craiova!

Șocul alegerilor locale din România se poate produce la Craiova, unde scaunul de primar al Olguței Vasilescu atârnă de un fir de ață. Sau, mai bine spus, de doar 3 procente. Aceasta este diferența care-i desparte în prezent pe Marian Vasile, candidatul AUR la funcția de primar al Craiovei, și actualul edil Lia Olguța Vasilescu. De fapt, Olguța, care în 2020 a câștigat cu 34%, și-a păstrat votanții, însă grosul votului anti PSD se va duce acum către Marian Vasile. În același timp, conform procentelor cumulate de opoziție, PSD va pierde Craiova după 12 ani în care a deținut controlul absolut!

Un SONDAJ Sociopol pe Craiova, realizat în perioada 23 mai – 29 mai 2024, pe un eșantion de 1.003 persoane, arată că Olguța Vasilescu nu se poate considera nici pe departe câștigătoare. Dimpotrivă! Marian Vasile este imediat în spatele ei, iar dacă își va menține trendul ascendent din ultimele două săptămâni va reuși ceea ce părea imposibil la început: să o învingă pe Olguța Vasilescu.

Candidatul AUR a crescut constant în opțiunile de vot ale craiovenilor, poate și pentru că în toată această perioadă a fost mereu în mijlocul oamenilor, a vorbit cu fiecare cetățean și a venit cu soluții la problemele lor. Conform datelor din sondaj, Marian Vasile va obține voturi nu doar de la electoratul AUR, ci și de la cei care în 2020 au votat cu Nicolae Giugea, Antonie Solomon, Lucian Săuleanu și chiar Olguța Vasilescu.

Lovitură de teatru la Craiova. Marian Vasile o poate bate pe Olguța Vasilescu!

Sondajul Sociopol o dă pe Olguța Vasilescu cu 35% din voturi, în timp ce Marian Vasile deține 32% din opțiunile craiovenilor. Un procent important îl reprezintă însă indecișii (16%) sau cei care nu vor să meargă la vot (28%). Orice vot din rândul acestora poate înclina decisiv balanța în favoarea lui Marian Vasile, iar Craiova se poate elibera, după 12 ani, de dictatura PSD.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale și ar candida următorii, pe cine ați vota drept primarul municipiului Craiova?“, scorurile au fost următoarele: Lia Olguța Vasilescu (PSD) – 35%, Marian Vasile (AUR) – 32%, Emilia Neagu (ADU) – 12%, Nicolae Giugea (PNL) – 10%, Emil Mladin (AD) – 3%, Cosmin Poteraș (REPER) – 2%, Ștefan Vava (Pro România) – 2%, Răzvan Diaconu (SOS România) – 1%, Aurelian Dan (independent) – 1%, Elena Oancea (independent) – 1%.

După cum se poate observa, lupta se dă doar între Olguța Vasilescu și Marian Vasile. În situația de față, votul util poate face diferența! Astfel, cei care ar vota anti PSD ar trebui să aibă o singură alternativă: Marian Vasile.

AUR se menține pe locul doi și la opțiunile pentru Consiliul Local al municipiului Craiova. Aici, PSD ar obține 33% din voturi, AUR – 26%, PNL – 13%, ADU – 12% și SOS România – 3%. După cum se poate observa din procente, partidele de opoziție ar face acum majoritate în CL, cu 51%, ceea ce înseamnă cu singur lucru: PSD va pierde Craiova!

La alegerile europarlamentare, unde PSD și PNL împart aceeași listă, procentele se schimbă puțin. Alianța PSD-PNL ar avea 48%, urmată de AUR – 25%, ADU – 15%, SOS – 3% și Pro România – 3%.

Marian Vasile adună voturi din toate părțile. Chiar și de la Olguța Vasilescu!

Sondajul Sociopol a mai scos în evidență un aspect interesant: candidatul AUR va fi votat de mulți dintre cei care în 2020 au avut alte opțiuni, inclusiv varianta Olguța Vasilescu. Să nu uităm că în urmă cu 4 ani, Olguța Vasilescu a ieșit primar cu 34% din voturile craiovenilor, diferența de 66% fiind împărțită între ceilalți candidați.

Conform sondajului, 90% dintre cei care în 2020 au votat-o pe Olguța vor face acum același lucru. 5% din ei însă îl vor alege acum pe Marian Vasile! Candidatul AUR va obține însă, pe 9 iunie 2024, grosul voturilor acordate în 2020 lui Nicolae Giugea. Deși acesta candidează din nou, 67% dintre votanții săi în 2020 vor pune acum ștampila pe Marian Vasile, iar 3% pe Olguța Vasilescu. Lui Giugea îi mai rămân doar 25% din votanții de acum 4 ani.

Marian Vasile obține voturi și din tabăra USR. Conform sondajului, dintre craiovenii care în 2020 l-au votat pe avocatul Lucian Săuleanu, 35% îl vor vota acum pe Marian Vasile. Actualul candidat USR la Primăria Craiova, Emilia Neagu (din partea Alianței Dreapta Unită), ar avea 52% din voturile acordate în 2020 lui Săuleanu, iar Nicolae Giugea și Olguța Vasilescu, câte 4%.

Chiar dacă Antonie Solomon s-a dat de partea Olguței Vasilescu imediat după alegerile din 2020, votanții săi nu au procedat la fel. Sondajul Sociopol arată că 44% dintre cei care l-au votat pe Solomon în 2020 vor vota acum cu Marian Vasile și doar 28% cu Olguța Vasilescu. 10% au migrat către Nicolae Giugea și 7% către Emilia Neagu.

Craiovenii sunt nemulțumiți. Câți merg la vot

Potrivit sondajului, 68% dintre craioveni sunt foarte interesați (39%) și destul de interesați (29%) de scrutinul din 9 iunie, 13% dintre craioveni s-au declarat „puțin interesați“, în timp ce 19% nu sunt interesați de alegeri. 37% au spus că merg la vot și sunt hotărâți cu cine votează, în vreme ce 16% au susținut că vor merge la vot, dar nu s-au decis încă la candidatul pe care îl vor susține. 28% dintre craioveni au declarat că nu vor merge la urne pe 9 iunie, în timp ce 19% au spus că nu sunt în țară.

În ceea ce privește evaluarea primarului Lia Olguța Vasilescu, doar 22% au spus că sunt foarte mulțumiți, iar 13% ar fi destul de mulțumiți. Nemulțumiții reprezintă un procent de 47% (destul de nemulțumit – 23%, foarte nemulțumit 24%), în vreme ce 18% dintre cei chestionați nu au dorit să răspundă. Marja de eroare a sondajului Sociopol este de +/- 3,2%.

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, executat de SC Media Sud Europa SA, CMF 21240330.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS