33.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIanis Hagi: „Important e că ne-am văzut din nou“

Ianis Hagi: „Important e că ne-am văzut din nou“

Fotbalistul Ianis Hagi a afirmat, marţi seară, după remiza cu Bulgaria, scor 0-0, într-un meci de pregătire, că fiecare minut petrecut de tricolori pe teren contează în perspectiva participării la EURO 2024.

„Un meci test pentru noi, după o săptămână grea de antrenamente. Unii au venit mai devreme, alţii mai târziu. A fost bine să ne revedem din nou pe teren pentru prima dată după două-trei luni. Minutele pentru fiecare jucător au contat, fiecare minut pe teren contează. Şi faptul că ne am văzut din nou“, a spus Hagi, citat de Agerpres.

Întrebat la ce nivel de pregătire se află naţionala României în acest moment, Hagi a evitat un răspuns clar: „La fotbal nu e ca la matematică, nu e cu procente. Important e că ne-am văzut din nou. Mai avem încă o săptămână aici în ţară şi apoi suntem cu gândul la European. A fost o săptămână grea, să manageriezi chestia asta nu e uşor. A fost important că am adunat fiecare minute, mai avem încă un test peste trei zile şi apoi mergem la EURO“.

„Energia este 100% îndreptată către Campionatul European“

El s-a arătat optimist în ceea ce priveşte participarea României la Campionatul European din Germania.

„Suntem pozitivi, optimişti, abia aşteptăm să ajungem acolo. Numărăm zilele şi orele, ne simţim bine la antrenamente, energia este 100% îndreptată către Campionatul European. Suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem şi încercăm să ţinem steagul cât mai sus. Eu acum încerc să dau cât mai mult pentru echipa naţională să facem un Campionat European cât mai bun, să reprezentăm în România aşa cum merită. Ăsta este gândul meu, mental sunt concentrat doar la EURO, să reprezentăm România aşa cum trebuie“, a mai spus Hagi.

România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, vineri, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul „Steaua“ (ora 21.00).

România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen. Apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie – la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie – la Frankfurt.

Citește și: Amical | România – Bulgaria 0-0. Joc modest, Euro bate la ușă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS