Mihail Afanasievici Bulgakov n. 3/15 mai 1891, Kiev, d. 10 martie 1940, Moscova, URSS, a fost un romancier şi dramaturg sovietic de origine ucraineană.
După facultate, practică medicina pe front, în timpul Primului Război Mondial, apoi într-o comună de lângă Kiev.
În 1920 renunţă la cariera de medic şi se dedică scrisului. Începe să colaboreze cu ziarele şi trupele de teatru locale. În 1921 se mută la Moscova.
Din 1925 începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova.
Din 1929, fiind etichetat drept autor antibolşevic şi ”element duşmănos”, nu i se mai publică nicio carte şi nu i se mai joacă nicio piesă. Trăind la limita supravieţuirii, Bulgakov se vede nevoit să-i trimită dictatorului Stalin o petiţie, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator a cărui existenţă este ameninţată.
La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferinţe, Bulgakov moare la locuinţa sa. (Datele biografice au fost preluate de pe versiunea în română a Wikipedia).
Bulgakov, autor de excepţie
Cine citeşte Bulgakov va suferi o schimbare în interior, se va transfigura. Autor de excepţie, debordând de imaginaţie, scriitorul rus îmbină, în operele sale, genuri care nu par a avea vreo legătură unul cu celălalt, cum ar fi comicul, dramaticul, satira, fantasticul. Însă o face într-o manieră care impresionează, totul provenind dintr-un talent nativ, şi nu urmărind succesul comercial.
Operele sale ridică probleme care nu cred că au mai fost puse (cel puţin, nu astfel) de alţi autori. Însă destinul său, de geniu neînţeles, de om căruia i se refuză statutul de erou al epocii, de bolnav care părăseşte această lume în plină maturitate creatoare, la doar 48 de ani, este ca o oglindire nefastă a tragismului ce izvorăşte din unele scrieri ale sale.
Bulgakov nu a trăit pentru epoca sa, ci pentru posteritate.
Maestrul și Margareta, roman de idee, cu elemente suprarealiste și mesaj biblic
Cel mai cunoscut roman al său, Maestrul şi Margareta, merită o atenţie aparte.
Capodopera lui Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta este, în egală măsură, roman de idee, poveste halucinantă abundând de elemente suprarealiste şi satiră socială savuroasă şi acidă. Nu întâmplător, romanul începe cu prezentarea unei discuţii în care preşedintele consiliului de conducere al unei asociaţii literare moscovite – Berlioz -, secondat de poetul Bezdomnîi, susţine teza potrivit căreia Iisus nu ar fi existat niciodată (în paralel redându-se fragmente din timpul vieţii Mântuitorului, respectiv judecarea şi răstignirea acestuia, cu accent pe ”personajul” Pilat din Pont).
Cheia cărții
Aici e cheia cărţii – maleficul Woland (practic, însuşi Diavolul), alături de Behemoth şi alte ajutoare, îşi extrage energia şi îşi câştigă puterea din trădarea înfăptuită de oameni, din necredinţa acestora, neuitând să îi ”momească” şi să îi ”răsplătească” cu diferite promisiuni şi bunuri trecătoare (unele chiar inexistente) pentru a le cumpăra sufletele, ca şi în mitul faustian. Povestea de dragoste dintre cel căruia i se spunea Maestrul şi Margareta Nikolaevna este prezentată ca sinceră şi ardentă, dar este încărcată de tragism şi chin, de procese de conştiinţă, iar diavolul o atrage în cele din urmă în cursă şi pe femeie. Aceasta, din dorinţa regăsirii unei pasiuni mistuitoare şi a unei fericiri pierdute, îşi vinde, mai mult sau mai puţin voit, sufletul necuratului, jucând astfel, în fapt, rolul biblicei Eve.
Finalul parafează pactul cu diavolul, în acelaşi timp, însă, aducând, după moarte, o eliberare: ”Cineva îl eliberase pe Maestru, aşa cum şi el tocmai îl eliberase pe eroul creat de el” (Pilat). O altă cheie a acestui sfârşit este atunci când, la întrebarea unde se va duce Maestrul, se sugerează că nu în Rai (nu a meritat lumina, ci liniştea, se spune). Adică este eliberat de patimile terestre, dar pentru un timp limitat, apoi, probabil, va reveni pe Pământ (în cazul în care acceptăm metempsihoza). În orice caz – eliberat, dar nu purificat pe deplin. Desigur, puteau fi mai multe variante pentru acest final, dar Bulgakov îl alege pe cel care (cred eu) sugerează că trecerea prin Purgatoriul numit Pământ ne eliberează, în cele din urmă, de păcate, dar în mai multe etape și cu preţul unei suferinţe ce ne temem că ar putea deveni veşnică.
