Lingvista Rodica Zafiu a analizat discursul celor care, în acest an, cer votul românilor în patru runde de alegeri, ]ntr-un interviu realizat HotNews Romania. Profesoara de limba română vorbeşte, într-un interviu pentru cititorii HotNews.ro, despre transformarea discursului public şi despre ce spune despre noi limbajul pe care îl folosim.
Din anii ’90, aproape fără întrerupere, Rodica Zafiu a scris săptămânal despre limba română în revistele România Literară şi Dilema Veche. Sursele primare au fost textele ziariştilor, ştirile televiziunilor, discursurile politicienilor, conversaţiile românilor. Din anii ’90, Rodica Zafiu a analizat schimbările din societate prin intermediul cuvintelor pe care acestea le aduc în limbajul nostru. Rodica Zafiu este membră corespondentă a Academiei Române, cercetătoare la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” şi profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București.
Interviul face parte dintr-o serie lansată de HotNews.ro, care în anul electoral 2024 a discutat cu personalități nonpartizane din domenii diverse.
Clișeele lingvistice
În interviu acordat HotNews.ro, Rodica Zafiu explică de ce au apărut clişeele lingvistice ale generaţiilor crescute în comunism şi cum sunt înţelese cele ale generaţiei Z, dar și cum s-a ajuns la fenomenul plagiatului. Profesoara spune că și dictatul de comentarii este o formă de plagiat și că tinerii ar trebui să fie încurajați în școală să se exprime cu propriile cuvinte și cu propria minte.
Rodica Zafiu a analizat și discursul politicienilor, spunând că prin a vorbi „pe limba poporului” aceștia au înțeles să simplifice realitatea politică și să aducă totul la motivații meschine, la lupta pentru putere: „E tipul de discurs pe care îl găsim în campania electorală și care pe mine mă irită foarte tare, în care politicianul vine și spune: ceilalți fură, luptă pentru os, își păstrează scaunul și alte asemenea asemenea formule”.
Redăm interviul acordat de profesoara Rodica Zafiu pentru cititorii HotNews.ro.
(VIDEO) Craiova: Cercetat pentru violență în familie, reținut