Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova a marcat joi o inaugurare „parţială” a două corpuri incluse într-un proiect de reabilitare cu fonduri europene, în prezenţa primarului Craiovei şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile. Aceştia au făcut un tur al etajelor renovate şi au susţinut câteva declaraţii de presă despre investiţiile în sănătate, apoi presa a fost invitată să revină la o nouă inaugurare, după ce se ajunge de la 80% la 100%.
Primăria ţinteşte spre condiţii de hotel de 4 stele
Lia Olguţa Vasilescu a ţinut să sublinieze preocuparea municipalităţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale, astfel încât pacienţii să dispună de tot confortul. Aceasta a menţionat şi importanţa feedback-ului oferit de pacienţi prin intermediul telefonului pus la dispoziţie pentru sugestii şi reclamaţii.
„Astăzi inaugurăm două corpuri la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova. În ultimii 4 ani, au fost făcute investiţii de 15 milioane de euro în acest spital, dintre care 3 milioane de euro provin din fondurile bugetului local, iar restul din fonduri europene. Ne-am preocupat tot timpul de calitatea vieţii pacientului, atât în spital cât şi în afara lui, dar în special în spitale, pentru că aici s-au făcut foarte multe investiţii, astfel încât să ajungem, la un moment dat, să creăm condiţii ca la un hotel de 4 stele.
Pacienţii au în fiecare salon plasmă, frigider, tot ceea ce le este necesar ca să se simtă bine. Vom continua şi în următoarea perioadă aceste investiţii pentru că ne interesează foarte mult ceea ce se întâmplă cu pacienţii şi ne interesează foarte mult şi calitatea actului medical. Astfel, în ultimii ani, am făcut accesibil un număr telefonic pentru pacienţi, 913, pentru a putea primi sugestii, reclamaţii de la craiovenii care se tratează în spitalele noastre şi nu numai. Asta ne-a ajutat să îmbunătăţim foarte mult condiţiile din spital şi să avem discuţii mereu cu medicii, cu asistentele, pentru ca totul să fie la standard european.”
Proiectul, implementat în proporţie de 80%. Ce pacienţi beneficiază de saloane renovate
Adina Turcu, managerul spitalului „Victor Babeş” a precizat că unitatea medicală a beneficiat, în urma implementării proiectului de reabilitare termică, din partea Primăriei Municipiului Craiova, de o sumă de 4,5 milioane euro atrase prin fonduri europene. Cu aceste fonduri, două corpuri de clădire au beneficiat de anvelopare exterioară.
„În interior, s-au schimbat instalaţiile sanitare şi termice, am beneficiat de instalarea instalaţiilor luminoase de tip led peste tot. S-au montat panouri solare şi fotovoltaice pe cele două clădiri reabilitate. Într-unul dintre corpuri avem 205 paturi pentru boli infecţioase, iar în celălalt avem 60 de paturi ce deservesc o secţie de pneumoftiziologie copii şi o secţie de pacienţi imunodeficienţi”, a spus directorul unităţii medicale.
„Proiectul nu este în totalitate implementat, suntem undeva la 80%, urmează să finalizăm atât exteriorul, cât şi curtea, după care vă invităm la o nouă inaugurare şi la nouă plimbare în interiorul spitalului, să vedeţi în ce condiţii suntem azi. Avem poze, spre comparaţie, care ilustrează şi cum a fost spitalul înainte”, a adăugat Adina Turcu.
Unitate de transport cu incintă frigorifică, în curs de autorizare
Printr-un alt proiect cu finanţare europeană, în curs de implementare, spitalul a achiziţionat şi un autovehicul cu unitate frigorifică, pentru transportul probelor, care urmează să fie autorizat.
„Am achiziţionat şi un autovehicul care face parte dintr-un nou proiect implementat, pentru combaterea infecţiilor nosocomiale. Este o unitate de transport cu incintă frigorifică. Acesta va fi autorizat pentru transport probe atât în interiorul spitalului cât şi pentru a deservi întreg judeţul Dolj pentru laboratorul de tuberculoză, de unde colectăm probe. Urmează o investiţie în digitalizare, avem trei proiecte pentru care am atras fonduri europene pentru Spitalul Victor Babeş”, a mai precizat managerul de la Infecţioase.
„Un medic foarte bun nu ar veni acolo unde nu ar avea cu ce să îşi facă treaba”
Şi cu această ocazie, primarul municipiului Craiova şi preşedintele CJ Dolj au mers în tandem. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a felicitat primăria pentru investiţiile în spitalele din subordine.
„Investiţiile în sănătate sunt cele mai importante, sănătatea este prioritară. O administraţie, când se ocupă de buna funcţionare a unităţilor medicale, este o administraţie de apreciat. Felicit Primăria Craiova pentru investiţiile în cele trei spitale din subordine. Pot spune că spitalul nr. 3 nu este doar spital municipal, este un spital cu adresabilitate regională. Să nu uităm că a fost unitatea medicală care a dat cea mai grea luptă în pandemie, or dacă nu ar fi avut aparatură bună, performantă şi condiţii, nu ar fi putut face acest lucru. Iar aparatura performantă şi condiţiile atrag specialişti buni. Un medic foarte bun nu ar veni acolo unde nu ar avea cu ce să îşi facă treaba. Odată ce aici sunt echipamente de ultimă generaţie, sunt şi medici foarte buni, iar pacientul este pe mâini bune”, a spus acesta.
CITEŞTE ŞI: Semnarea contractului pentru complexul sportiv de pe Tineretului, marcată de nostalgii, elogii şi mult… AUR