Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare de cod galben de instabilitate atmosferică. Intervalul de valabilitate este 12 iunie, ora 14.00 – 13 iunie, ora 6.00.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în:
- Oltenia,
- sudul și estul Transilvaniei,
- sudul Banatului,
- jumătatea de nord a Munteniei,
- sud-vestul Moldovei,
- local în Maramureș.
Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.
ANM a emis un alt cod galben temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, în intervalul 12, 13 iunie.
În intervalul menționat, în Muntenia, în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate. Maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.
Citeşte şi: Țânțarii tigru din spatele febrei dengue se înmulțesc în Europa