Naţionala feminină de volei a României a fost învinsă de Cehia cu scorul de 3-1 (19-25, 25-13, 25-18, 30-28), sâmbătă seară, la Ostrava (Cehia), în semifinalele Golden League. Gazdele s-au impus după o oră şi 51 de minute, în faţa a 1.300 de spectatori, în urma unui prim set câştigat destul de clar de tricolore.
Elizabet Lenke Inneh, cu 26 de puncte, a fost cea mai bună jucătoare a echipei României. Rodica Buterez, cu 14 puncte, s-a remarcat şi ea din formaţia pregătită de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez.
Cehia a fost condusă la victorie de Gabriela Orvosova (17 puncte), Magdalena Jehlarova (15), Michaela Mlejnkova (15) şi Helena Havelkova (14).
În prima semifinală, Suedia a învins Belgia cu scorul de 3-2.
Duminică, în finala mică (ora 16:00) se vor înfrunta România şi Belgia, iar finala le va opune pe Cehia şi Suedia (19:00)
Citeşte şi: Kaiac-canoe / Cătălin Chirilă, al 4-lea în proba de 500 m, la Europene