O parte a liderilor de sindicat din Complexul Energetic Oltenia cer blocarea Planului de restructurare al companiei energetice. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari, este de părere că Planul de restructurare nu trebuie amânat sau prelungit, ci trebuie anulat.
Se va opri închiderea grupurilor pe bază de cărbune și ar trebui să fie alocate fonduri pentru susținerea carierelor miniere. De asemenea, efectul major va fi salvarea a mii de locuri de muncă de la Complexul Energetic Oltenia și a zeci de mii de locuri de muncă din economia locală și nu numai. Manu Tomescu mai solicită și susținerea în continuare de către stat a plății certificatelor de CO2 la nivelul Complexului Energetic Oltenia, dat fiind faptul că Sistemul Energetic Național depinde în continuare de această companie.
„Cerem oprirea Planului de închidere a grupurilor pe cărbune. Suntem într-un program de închidere. Acesta este adevărul. Noi avem de suferit ca salariați și ca gorjeni, ținând cont că se pierd mii de locuri de muncă din economia Gorjului. Și este vorba de locuri de muncă bine plătite, raportat la ce este în Gorj. Sindicate, administrație, politicieni, parlamentari – trebuie să fie un demers comun pentru oprirea Planului de restructurare, nu amânare sau prelungire. Acesta trebuie să fie obiectivul și nu altceva. Acum avem 5 grupuri energetice pe bază de cărbune. Trebuie oprit orice plan de închidere și de intrare în rezervă și să fie menținut ce avem și să fie alocate fonduri pentru investiții în termocentrale și în carierele miniere. De asemenea, Guvernul să acorde subvenții pentru plata certificatelor de CO2. Este o povară plătită în prezent de către salariații companiei, iar compania susține în continuare Sistemul Energetic Național.
CEO vrea să scape de cărbune
Complexul Energetic Oltenia are de implementat până în 2026 un Plan de restructurare. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. După închidere, activitățile de ecologizare vor dura 1 an.
După 2031 nu mai va mai exista activitate de minerit și producere de energie pe bază de cărbune în România. În ceea ce privește politica de personal, de la 11.000 de angajați CEO va rămâne în 2026 cu 4.500, iar în 2030 cu 2.613. La Complexul Energetic Oltenia sunt anunțate și noi investiții: două grupuri pe gaze naturale și opt parcuri fotovoltaice. Patru parcuri fotovoltaice vor fi construite alături de OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice și un grup pe gaze naturale la Turceni vor fi realizate alături de Tinmar Energy, iar centrala pe gaze de la Ișalnița va fi realizată împreună cu ALRO. Pentru noile investiții au fost înființate companii mixte.
Vor numai contracte pe perioadă nedeterminată la CEO
Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia solicită ca toate contractele individuale de muncă de la companie să fie încheiate pe perioadă determinată. Sunt peste 1.800 de angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată. Sunt tineri angajați în urmă cu doi ani de zile. Contractele au fost prelungite din 6 în 6 luni, cu toate că este nevoie majoră de lucrătorii respectivi.
„Nu mai acceptăm ca angajaților încadrați pe perioadă determinată să li se prelungească la 6 luni contractele. Sunt colegii noștri de 2 ani. Nu mai acceptăm astfel de decizii care nu sunt deloc în concurdanță cu prestația lor la locul de muncă și cu faptul că unii au făcut unele sacrificii în plan financiar să revină în Gorj și să lucreze la Complexul Energetic Oltenia. Am un coleg la Cariera Minieră Pinoasa care a lăsat în Anglia un salariu de 3.000 de lire, să fie alături de soție și cei doi copii. Este excavatorist în Carieră și nici vorbă să ajungă la echivalentul a 3.000 de lire. Omul a dorit să fie alături de familie și a venit să lucreze în minerit.”, conform lui Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” din cadrul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari.
Mai este și categoria specialiștilor aduși de la pensie și angajați la Complexul Energetic Oltenia. Aceștia au însă contracte încheiate pe o lună sau pe trei luni, cu prelungire, în caz de nevoie. Salariații-pensionari chiar au generat o stare de frustare în rândul personaulului CEO, dat fiind faptul că se bucură de cumularea veniturilor.
Citeşte şi: Plenul Camerei Deputaţilor, suspendat pentru ca deputaţii să urmărească meciul României cu Ucraina