2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEURO 2024 | Andrei Burcă: „România mizează pe inimă, pe determinare, pe agresivitate“

EURO 2024 | Andrei Burcă: „România mizează pe inimă, pe determinare, pe agresivitate“

Naţionala României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European din Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe „Football Arena“ din Munchen, în Grupa E. Pentru tricolori urmează un meci extrem de important contra Belgiei, sâmbătă, 22 iunie, la Koln, de la ora 22.00. În ultimul joc din grupa E, România va lupta cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).

Fundaşul Andrei Burcă consideră că meciul cu Belgia trebuie jucat cu inima, cu multă determinare şi agresivitate. Aceastea sunt ingredientele care pot aduce României calificarea în optimile de finală ale Euro 2024.

Vezi oferta Superbet pentru partida cu Belgia!

„Pe inimă, pe determinarea, pe agresivitate. Mergem la fiecare meci să dăm totul pe teren şi asta trebuie să primeze, pentru că poţi avea o zi în care să nu îţi iasă toate, dar publicul apreciază când faci tot ce ţine de tine. Atunci când adversarul este mai valoros, trebuie să întinzi mâna, să accepţi realitatea. Doar aşa am reuşit să construim în aceste preliminarii şi să devenim mai buni pe parcurs. Cred că în acest moment trebuie să fim mai buni în primul rând, să ne ridicăm nivelul, pentru că aici sunt cele mai bune echipe din Europa. Ştim cum am jucat în calificări. Ştim că trebuie să fim la un alt potenţial, să dăm mai mult din noi. Pentru că aici orice greşeală şi orice ratare, orice fază pe care o ai şi nu o judeci cum trebuie, costă foarte mult. Pentru că sunt practic cei mai valoroşi jucători din lume. Vrem să fim din ce în ce mai buni în fiecare zi“, a declarat apărătorul României, la FRF TV.

Referitor la colaborarea cu Radu Drăguşin pe linia de fund a echipei naţionale a României, Andrei Burcă a spus că se completează cu acesta.

„Suntem două caractere puternice. Ne completăm, dar asta facem cu toţii în cadrul echipei. Grupul a primat în aceste calificări şi datorită grupului mare parte din această calificare i se datorează“, a spus fundaşul.

„Suntem răspunzători pentru ceea ce producem“

Andrei Burcă a afirmat că performanţele obţinute de „Generaţia de Aur“ pun o anumită presiune pe actuala echipă naţională. El a subliniat că actuala generaţie are o identitate proprie.

Găsește inspirație pentru biletele tale verzi SuperSocial, cea mai mare comunitate de super pariori din România!

„Nu putem compara vremurile. Ei au făcut o performanţă extraordinară în acele vremuri. Noi acum suntem răspunzători pentru ceea ce producem, pentru că este şi o presiune. Ei au reuşit acel Mondial de excepţie, au fost aproape să ajungă în semifinale, a fost incredibil ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă. Asta ne obligă pe noi, în acelaşi timp, la alte performanţe. Nu putem sta tot timpul să vedem în urmă, trebuie să fim concentraţi pe ceea ce avem de făcut. Noi suntem altă generaţie, avem identitatea noastră. Suntem generaţia cu cea mai mare inimă. Noi încercăm să fim o familie, să facem performanţă şi vedem la sfârşit ce reuşim“, a mai spus Burcă, fost campion al Superligii cu CFR Cluj.

Citeşte şi: Carlos Mora, încântat de transferul la Ştiinţa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS