11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalArmenia a anunțat că recunoaște statul Palestina

Armenia a anunțat că recunoaște statul Palestina

Ministerul armean al Afacerilor Externe a anunțat vineri că recunoaște statul Palestina cu scopul de a se sprijini procesul de pace în Orientul Mijlociu, subliniind totodată “situația critică din Gaza”, transmite agenția AFP.

„Reafirmându-și loialitatea față de dreptul internațional și față de principiile egalității, suveranității și coexistenței pașnice a popoarelor, Republica Armenia recunoaște statul Palestina”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, „Erevanul dorește sincer apariția unei păci durabile” în regiune.

Hussein al-Sheikh, secretarul general al Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), a „salutat” rapid decizia Erevanului. „Aceasta este o victorie pentru lege, justiție, legitimitate și pentru lupta poporului nostru palestinian pentru eliberare și independență”, a subliniat el pe rețeaua de socializare X.

Irlanda, Norvegia și Suedia au anunțat recunoașterea statului palestinian

În luna mai, Irlanda, Norvegia și Suedia au anunțat recunoașterea statului palestinian, ceea ce a stârnit furia Israelului.

Recunoașterea oficială a unui stat palestinian a fost obiectivul pe termen lung al țărilor occidentale care susțin o soluție cu două state pentru Israel și teritoriile palestiniene. Însă, în contextul în care războiul Israelului împotriva Hamas continuă, unele țări se îndreaptă spre recunoașterea statului ca gest politic.

Recunoașterea a evidențiat, de asemenea, diviziunile UE în ceea ce privește abordarea sa față de conflictul din Orientul Mijlociu.

Citeşte şi: Puncte de prim-ajutor la frontiere şi măsuri de fluidizare a traficului, în minivacanţa de Rusalii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS