La data de 24 iunie se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei, dar şi Ziua Iei.
De obicei, Biserica sărbătorește ziua morții sfinților, adică ziua nașterii lor pentru viață veșnică. Uneori însă e sărbătorită și ziua de naștere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărțile religioase „Luceafărul“ pentru felul în care pregătește nașterea „Soarelui“, Iisus Hristos. Sărbătorită în 24 iunie, nașterea cea peste fire a lui Ioan – căci Elisabeta îl aduce pe lume la bătrânețe – pregătește apropiata minune a nașterii din Fecioară.
În funcţie de zonă, unul sau altul dintre staturi are rolul principal. În Bucovina, de pildă, Sfântul Ion de Vară se bucură de o ţinere specială, fiind identificat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaşte se află la Suceava. Oamenii merg acolo în pelerinaj. Există texte scrise care se referă la minunile acestui sfânt – cum a pedepsit el, pe ecleziarhul care a furat din darul oamenilor pentru biserică. Legende transmise pe cale orală povestesc cum Sfântul era păstor şi tatăl lui îl vedea des stând cu privirile pierdute spre cer, rugându-se şi râzând. Odată l-a întrebat ce vede, şi băiatul i-a spus să-şi pună piciorul peste piciorul lui. Atunci tatăl a văzut cerul deschis şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunetul care arată ca un bici împodobit cu flori, potrivit doxologia.ro.
În alte locuri, „greutatea” sărbătorii este dată de relaţia cu Sânzienele, nişte zâne bune care zboară noaptea prin văzduh. Mai ales în noaptea dinspre sărbătoarea lor, sunt foarte generoase: dau noroc pentru holde, pentru sănătate. Devin rele numai dacă le supără oamenii.
De sânziene se culeg plantele de leac
De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene şi îşi împletesc din ele cununi şi cingători. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.
De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte. Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este aşa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară şi îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcu, înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. De Sânziene este interzis să te scalzi.
În alte locuri sărbătoarea se numește Drăgaica
În alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor….După ce a fost Mireasă – Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbăteşte.
La românii din Balcani, sărbătoarea se numeşte Taghiani. Fete, căldări cu apă împodobite cu flori în care s-au pus bijuterii de argint, cântece.
De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos. Sărbătorită în 24 iunie, naşterea cea peste fire a lui Ioan – căci Elizabeta îl aduce pe lume la bătrâneţe- pregăteşte apropiata minune a naşterii din Fecioară”.
Ziua Iei
Ia sau cămaşa albă reprezintă, în general, piesa de bază a costumului popular. Din copilărie până la moarte, cămaşa îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului, la sărbători, la nuntă.
Colecţia Muzeului Ţăranului Român de aproximativ de 4.500 de cămăşi ţărăneşti (femeieşti şi bărbăteşti) ne dezvăluie faptul că exista o cămaşă a duminicilor, a sărbătorilor de peste an, a nunţilor şi a botezurilor, a datinilor şi a obiceiurilor, cămaşa mortului (cămaşa-horbotă a momentelor îndurerate), cămaşa fecioriei şi a văduviei, cămaşa Crăciunului şi a Paştilor, precum şi cămaşa de soacră, lucrată de mireasă pentru a-şi dovedi îndemânarea şi talentul. Legată de un străvechi rit agrar („Sânzienele”), cămaşa de Drăgaică este cea mai frumoasă dintre cămăşile de zestre ale celei mai mândre şi harnice fete, aleasă Drăgaică.
Citește și: Caniculă în aproape jumătate din țară
