5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBuget de 2,5 milioane de lei pentru reducerea infecțiilor nosocomiale la Spitalul Județean Târgu Jiu

Buget de 2,5 milioane de lei pentru reducerea infecțiilor nosocomiale la Spitalul Județean Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență(SJU) din Târgu Jiu a elaborat un plan de reducere a infecțiilor nosocomiale la nivelul celor trei pavilioane.

Planul de bazează pe achiziția de echipamente medicale și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. Bugetul alocat este de peste 2,5 milioane de lei. Primele echipamente vor ajunge la spital, începând cu această vară. Proiectul vizează dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu la nivelul standardelor internaționale:

  • în sensul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) prin investiții în infrastructura Spitalului,
  • în controlul microbiologic al aerului din secțiile și compartimentele spitalului prin instalații specifice de aer condiționat,
  • instalații de dezinfectare a personalului medical,
  • precum și echipamente de decontaminare a mediului și pentru sterilizare. Aceste investiții vor conduce pe termen lung, la consolidarea sistemului de sănătatea județean și la reducerea impactului major pe care îl are circulația germenilor multirezistenți la antibiotice.

Vor să reducă infecțiile

Conform SJU Târgu Jiu, în măsura în care Spitalul Județean va fi dotat la nivelul standardelor internaționale în ceea ce privește asigurarea precauțiilor suplimentare de contact (accesul la echipament personal de protecție, produse medicale pentru asigurarea asepsiei, educația continuă a personalului în privința igienei), a precauțiilor suplimentare pentru transmiterea respiratorie sau prin aerosoli (echipament special de protecție), aceste investiții vor conduce pe termen lung la consolidarea sistemului de sănătate din România și la reducerea impactului major pe care circulația germenilor multirezistenți la antibiotice îl are, nu doar la nivel național.

Obiectivul general al proiectului vizează adaptarea infrastructurii existente a Spitalului, prin dotarea cu echipamente pentru reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM). Realizarea acestui proiect contribuie la îndeplinirea obiectivele PNRR, de asigurare a unui echilibru optim între prioritățile Uniunii Europene și necesitățile de dezvoltare a României, în contextul recuperării după criza COVID-19 care a afectat semnificativ țara, așa cum a afectat întreaga Uniune Europeană și întreaga lume.

Tehnologie de ultimă generație

Obiectivele specifice ale planului de reducere a infecțiilor nosocomiale sunt: Dezvoltarea laboratorului de analize de microbiologic specializate și Achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale. Realizarea acestui proiect contribuie la reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) la nivelul secțiilor Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, precum și la identificarea acestora prin metode inovative prin dotarea Compartimentului de Microbiologic din cadrul Laboratorului de Analize Medicale cu echipamente tehnologice de ultimă generație, ce se vor integra în fluxul existent de lucru.

Necesitatea dotării Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu cu echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale este determinată de urgența luării unor măsuri cu caracter excepțional, pentru limitarea răspândirii infecțiilor intraspitalicești în rândul populației județului Gorj, ce presupun cu prioritate achiziționarea unor dotări medicale de strictă necesitate, în vederea asigurării unei funcționări optime a întregii activități spitalicești.

„Produsele care fac obiectul prezentei achiziții vor contribui la reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) componentă esențială în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice ale proiectului „Dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României.”, conform Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Citește și: Naistul Gheorghe Zamfir a devenit Cetățean de Onoare al comunei Peștișani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS