Cinci persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-un accident între un autocar și un autoturism. Acesta a avut loc joi seară în zona localităţii Hârleşti, din judeţul Bacău.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 Bacău-Roman, în zona localităţii Hârleşti, judeţul Bacău, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autocar înmatriculat în Turcia şi un autoturism.
În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat într-un stâlp, în afara părţii carosabile.
”În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din autoturism), 3 dintre acestea inconştiente. Persoanele au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital”, a transmis ISU Vaslui.
Sursa citată a precizat că în autocar se aflau 20 de ocupanţi, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis, joi seară, ISU Bacău.
Au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 5 ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor operative au fost alocate şi 5 ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă.
De asemenea, forţele de la faţa locului au fost suplimentate cu 1 ambulanţă SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, 1 autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Neamţ.
Citește și: Polițiștii gorjeni, campionii litoralului la fotbal