Zece persoane urmărite internațional, care aveau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă, au fost aduse înapoi în țară în ultima săptămână, a anunțat Poliția Română.
Noua lege îi obligă pe fugari să-și suporte cheltuielile de aducere în țară.
„Fugarii”, cu vârste cuprinse între 27 și 48 de ani, au fost aduși din Franţa, Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie. Aceștia au fost încarcerați pentru executarea mandatelor sau sentințelor.
Acuzații de furt calificat, viol, tentativă la omor, trafic de migranți și corupere de minori
Printre cei zece aduși în țară, se numără un bărbat de 48 de ani din Olt, urmărit internațional pentru tentativă de omor. Fugarul adus din Germania avea un mandat de executare pentru o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani.
Totodată, un alt bărbat în vârstă de 46 de ani, din Bucureşti, era urmărit internaţional pentru trafic de migranţi. Acesta a fost adus din Marea Britanie, cu un un mandat de arestare preventivă.
Doar în 2023, statul român a adus înapoi în țară peste 700 de fugari
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, declara în martie a.c. că „de la începutul anului, în decurs de două luni şi jumătate, au fost aduşi 178 de fugari în România. România anul trecut a fost obligată să plătească peste 20 milioane de lei pentru a aduce în ţară fugarii”.
În ianuarie, ministra Justiției afirma că „autoritățile române au preluat din străinătate 1004 persoane condamnate anul trecut, dintre care 735 de fugari și 269 de deținuți transferați”. Legea promulgată la începutul lunii iunie vizează limitarea fenomenului „fugarilor” și descurajarea atitudinii infracționale.
„Este „un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept” spunea Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu despre noul act normativ.
Citește și: Toate persoanele acuzate de spălare de bani în scandalul „Panama Papers“ au fost achitate