5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAeroportul Internaţional Henri Coandă, amendat de ANPC pentru că nu funcționează aerul condiționat

Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendat de ANPC pentru că nu funcționează aerul condiționat

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat o amendă de 10.000 de lei Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti deoarece sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu funcţionează şi au cerut ca această problemă să fie rezolvată în 48 de ore. Echipele de control au stabilit că temperatura ajungea la 31 de grade în zonele terminalelor Plecări şi Sosiri.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii care semnalau defecţiuni la sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat un control operativ la acest obiectiv gestionat de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.

Verificările au confirmat existenţa unei temperaturi ambientale peste limita normală, respectiv între 24-31 grade Celsius în zonele terminalelor Plecări şi Sosiri, precum şi în saloanele din zona internaţională Schengen şi non-Schengen”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ANPC.

Ei au precizat că a fost dată o amendă de 10.000 de lei şi comisarii ANPC au cerut remedierea deficienţei în 48 de ore. 

”Totodată, în ceea ce priveşte întârzierile sau anulările de zboruri, cu care pasagerii aerieni s-au confruntat, în ultimele zile, companiile aeriene au informat instituţia noastră, că aceste probleme sunt generate de o situaţie la nivelul spaţiului aerian european, grav afectat din cauza problemelor de gestionare a sloturilor aeroportuare cauzate de fenomene meteorologice multiple şi simultane care au avut loc în întreaga Europă. 

Într-o singură zi, de exemplu, spaţiul aerian european a înregistrat aproximativ 450.000 de minute de întârziere, dintre care 360.000 din cauza condiţiilor meteorologice, cu întârzieri semnificative de peste 3 ore, ceea ce a dus la anularea şi reprogramarea zborurilor”, a mai precizat sursa citată. 

Ce recomandări face ANPC

ANPC recomandă pasagerilor, în aceste condiţii, să se informeze permanent cu privire la condiţiile meteorologice din ţara de destinaţie, ca şi din cea de plecare şi să ţină legătura cu companiile aeriene. 

”Conform atribuţiilor, ANPC monitorizează atent atât operatorii economici de transport aerian, cât şi companiile aeroportuare, astfel încât drepturile consumatorilor să fie respectate. 

Atunci când consideraţi că acestea v-au fost încălcate, încercaţi o soluţionare amiabilă cu operatorul economic, iar când acest lucru nu este posibil, apelaţi la ANPC în situaţia operatorilor de transport aerian cu sediul în România sau la Centrul European al Consumatorilor din România, pentru operatorii de transport aerian care au sediul social pe teritoriul Uniunii Europene conform competenţelor” – a declarat preşedintele interimar ANPC, Sebastian Hotca.

Citește și: Arabia Saudită și Emiratele Arabe au scurtat durata rugăciunilor din zilele de vineri din cauza caniculei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS