13.4 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTransport ilegal de lemne, depistat la Novaci

Transport ilegal de lemne, depistat la Novaci

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, Gorj, au depistat la finalul săptămânii trecute în trafic un bărbat, de 35 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea pe DJ 665 Pociovaliște un autocamion încărcat cu material lemnos.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că pentru materialul lemnos încărcat în vehicul nu există documente de însoțire legale, motiv pentru care vehiculul menționat a fost condus la Ocolul Silvic Novaci, iar în urma măsurării materialului lemnos a reieșit cantitatea de 15,20 mc de lemn de foc, de esență fag.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de transportul de material lemnos, în volum de peste 10 mc, neînsoțit de documente specifice de transport. Lemnul a fost confiscat, iar autoutilitara cu care acesta a fost transportat a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

Citește şi: O tânără a murit, iar un copil şi trei adulţi au fost răniţi după ce două maşini s-au ciocnit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS