Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat luni, în jurul orei 10.10, prin apel 112, că, la intersecția Drumului Comunal 90A cu Drumul Județean 677, din localitatea Slătioara, a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, de 65 de ani, din Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din Slătioara.
Bărbatul de 45 de ani a necesistat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: Ford Puma, cea mai vândută mașină în Marea Britanie