8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCare sunt liceele de top din Dolj, după rezultatele la BAC

Care sunt liceele de top din Dolj, după rezultatele la BAC

În județul Dolj, rata cumulată de promovare la examenul de bacalaureat (înainte de contestații) este de 75,7% (promoția curentă și anterioară). Pentru cei din promoția curentă, rata de promovare a fost de 80,4%.
În anul 2023 ( înainte de contestații) rata de promovare a fost de 67,7 %.

Nicio medie de 10 în județ

Rezultatele la BAC au fost publicate luni, iar cifrele arată o rată de promovabilitate de 76,4%, cea mai mare din ultimul deceniu. La nivel național, au fost înregistrate 39 de medii de zece. Niciuna dintre acestea nu aparține unui elev doljean. Cea mai mare medie din județ este 9,98, la Colegiul Național Carol I. În schimb, la nivelul Olteniei, un elev din județul Vâlcea și unul din Mehedinți au luat note maxime la toate probele.

Peste 4000 de candidați înscriși la examen, în Dolj

Reamintim că în această sesiune au fost înscrisți 4038 de candidați pentru a susține probele. 1 candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Au promovat 2874 de candidați.
10 unități școlare au obținut o rată de promovare între 90-100%.

25 de unități școlare au înregistrat o rată de promovare între 50-100%. În această sesiune nu au fost licee cu rata de promovare 0%.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 (zece) este următoarea:
8 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română.
99 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului.
159 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Rezultatele finale se afișează pe 12 iulie

Contestațiile s-au putut depune contestații luni, după afișarea rezultatelor, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 12 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Liceul Militar, rată de promovare de 100%

În topul liceelor din Craiova, în privința ratei de promovare, se clasează Colegiul Militar Tudor Vladimirescu, unde toți absolvenții au obținut medii de trecere. Unitatea de învățământ este urmată de Colegiul Elena Cuza si Colegiul Carol I.

Denumire unitate școlară și rata de promovare în 2024

COLEGIUL NATIONAL MILITAR „TUDOR VLADIMIRESCU” CRAIOVA
100.00%
COLEGIUL NATIONAL „ELENA CUZA” CRAIOVA
99.65%
COLEGIUL NATIONAL „CAROL I” CRAIOVA
98.92%
COLEGIUL NATIONAL „FRATII BUZESTI” CRAIOVA
98.32%
COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC „STEFAN VELOVAN” CRAIOVA
97.07%
LICEUL „VOLTAIRE” CRAIOVA
96.77%
COLEGIUL NATIONAL „NICOLAE TITULESCU” CRAIOVA
95.40%
LICEUL TEORETIC „TUDOR ARGHEZI” CRAIOVA
93.60%
LICEUL TEORETIC „HENRI COANDA” CRAIOVA
92.55%
LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST CRAIOVA
91.67%

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS