3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieUn elev din Tg. Jiu, printre medaliații din Kazahstan, la Olimpiada Internațională de Biologie

Un elev din Tg. Jiu, printre medaliații din Kazahstan, la Olimpiada Internațională de Biologie

Elevii români din lotul național olimpic au obținut două medalii de bronz și o mențiune la etapa internațională a Olimpiadei de Biologie (IBO 2024) desfășurată în Kazakhstan, anunță Ministerul Educației într-o postare pe Facebook sâmbătă seară, 13 iulie, scrie edupedu.ro.

Cei patru elevi sunt de la colegii naționale din Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Târgu Jiu și Ploiești.

Premiile sunt obținute la cea de-a 35-a ediție a competiției, care s-a desfășurat în Astana, Kazahstan, în perioada 6-14 iulie 2024. Duminică are loc întoarcerea echipelor către casă.

Iată elevii olimpici români:

  • Teodor Cârloanță, clasa a XII-a, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, medalie de bronz
  • Ioana-Noemi Munteanu, clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, medalie de bronz
  • Ionuț Dumitru Adrian Găvănescu, clasa a XII-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, mențiune
  • Mihai Manta, cl. XII-a,„Colegiul Național „I. L. Caragiale”, Ploiești, diplomă de participare.

„Pregătirea lotului pentru nivelul înalt al competiției a inclus sesiuni intensive de studiu teoretic, lucrări practice și simulări de examene, sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Ministerului Educației”, mai scrie în postarea Ministerului.

Potrivit organizatorilor, „proba teoretică de la IBO constă din două părți, fiecare dintre acestea având 50 de întrebări. Fiecare întrebare conține patru afirmații, fiecare dintre acestea trebuind să fie considerată adevărată sau falsă”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS