Un traficant de persoane care fugea de poliţie a lovit cu maşina şase trecători, dintre care patru grav. Accidentul a avut loc în oraşul Vilshofen, în apropiere de graniţa dintre Germania şi Austria, informează Agerpres.
Trecătorii răniţi în incidentul de sâmbătă seara veniseră la festivalul Donau in Flammen (Dunărea în flăcări) organizat în oraşul german Vilshofen, la circa 20 kilometri de graniţă.
Cei şase trecători răniţi, trei femei şi un bărbat cu vârste între 18 şi 21 de ani, o fată de 15 ani şi un băiat de 11 ani, au fost transportaţi la spital.
O patrulă de poliție a încercat să oprească vehiculul în Passau sâmbătă seară. Șoferul, un tânăr georgian de 24 de ani, a accelerat şi a plecat în viteză spre Vilshofen.
El a fost urmărit de poliție mai mult de 20 km și a condus periculos. La Vilshofen, a derapat, accidentând şase pietoni, dar şi-a continuat cursa. A fost blocat pe o stradă înfundată, a ieșit din vehicul și a fugit pe jos. Polițiștii au reușit să-l prindă, doi dintre ei suferind răni ușoare în timpul confruntării.
În mașina sa au fost găsite opt persoane, toți cetățeni turci. Erau trei adulți și cinci copii cu vârste între 3 și 14 ani. Nu aveau actele necesare pentru intrarea în Germania.
Şoferul este suspectat că ar fi adus cele opt persoane în Germania. Acesta mai este acuzat de vătămare corporală şi de infracţiuni rutiere.
Citeşte şi: O femeie şi doi bărbaţi au murit sâmbătă din cauza caniculei