2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCultura”Viaţa e o inspiraţie. Iar noi, indiferent de vârstă, trăim într-o permanentă căutare a cuvântului potrivit”

”Viaţa e o inspiraţie. Iar noi, indiferent de vârstă, trăim într-o permanentă căutare a cuvântului potrivit”

Interviu cu dna Rodica Elena Lupu, directoarea Editurii ANAMAROL

Î:. Sunteți de mai mulți ani directoarea Editurii Anamarol, unde promovați cu generozitate scrisul românesc, în același timp participați la felurite manifestări culturale. Cum ați descrie pe scurt acest rol, care implică multă responsabilitate?

R:. Motto: Tainele mării nu se cunosc de pe mal… Rodica Elena Lupu

Născută la Războieni Cetate, în judeţul Alba. Studii: A.S.E, Facultatea de Drept. Consilier juridic, scriitor, editor, jurnalist cultural, administrator Editura ANAMAROL, București, din 2003 – prezent. De 13 ani sunt membru în Uniunea Scriitorilor România, textieră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor România, membru în Academia Româno-Americană de Arte și Științe, în Academia Dacoromână, în International Asociation of Paradoxism, SUA. Până acum am editat peste 650 de cărţi pentru scriitori din țară și din străinătate și am scris peste o sută treizeci de cărți personale. Am apărut în peste o sută cincizeci de antoloogii de poezie și proză ale editurii ANAMAROL, București și la alte edituri.

Î. Spuneți-ne, vă rugăm, câte ceva despre evenimentele la care ați participat recent (cele de la Chișinău, Pojorâta-Bucovina, Războieni – Cetate Alba).

R: Am editat cartea renumitului compozitor Eugen Doga, Viața e ca și o gamă în Do major, lansată la București în 5 martie 2024, lansare la care au participat compozitorul, soția și fiica. ,,Melomani, admiratori ai compozitorului, precum și artiști au venit la întâlnirea cu reputatul compozitor Eugen Doga, la lansarea a două cărți ce îi erau consacrate. Prima dintre ele aparține scriitoarei și editoarei Rodica Elena Lupu (conduce editura ANAMAROL la care au apărut ambele volume), organizatoarea evenimentului, și face parte din colecția ”Un om între oameni”, dedicată marilor valori ale spiritualității române. Nu vom insista prea mult asupra lor, fiindcă le vom recenza separat, așa cum merită. Cartea include articole despre muzician, dar și o serie de amintiri și considerații personale, plus fotografii în care figurează și autoarea, nelipsită de la evenimentele importante. Cel de-al doilea volum este semnat chiar de compozitor și conține, în premieră la noi, peste treizeci de partituri ale unora dintre cele mai cunoscute creații ale sale – cântece, valsuri, lucrări pentru pian sau acordeon…”, scrie Octavian Ursulescu ,,Lansări cărți la ”Metropolitană”,, https://ultima-ora.ro/lansari-carti-la-metropolitana/ Aceste cărți le-am lansat și la Chișinău în 17 mai 2024.

”Arta cuvântului, literatura, poate fi considerată una dintre minunile lumii”

Un alt eveniment la care am participat a fost în 3-5 iunie 2024 la Universitatea Politehnica București unde s-a desfășurat Congresul Academiei Româno-Americane de Arte și Științe. Aici, în 5 iunie 2024: Sesiunea 6 – Sesiune Literară. Prezentare: Rodica Elena Lupu. Locație: Sala Senatului, Rectorat.

,,La început a fost cuvântul. Arta cuvântului, literatura, poate fi considerată una dintre minunile lumii, fiindcă scriitorul înzestrat poate să creeze o altă lume mai reală şi mai frumoasă decât cea adevărată şi care poate dăinui în veşnicie, o lume în care poţi trăi fericit. Şi cine iubeşte literatura îi iubeşte şi pe creatorii ei.

Scriitorii sunt flacări vii care ard pentru semenii lor cu flacăra de sine. Ei pot face lumină în lume, pot transfera bătăile inimii lor în pieptul cititorilor.

Cuvântul construit poate avea gust şi mireasmă; poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense pe-o singură latură construită; el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze.

Scriitorii nu pierd contactul cu cititorii, li se adresează direct, scrierile lor au mereu deschis canalul de comunicare-receptare între ei şi cititor, au o amplă desfăşurare de suflet, o dinamică interioară şi o învăluire de cald lirism din care transpare implicarea personal, sunt plăcute, printre altele şi pentru că surprind cu lejeritate o nouă perspectivă prin care să privească lumea din jur. Păstrează ceva din curăţenia sufletească a copilului sau a valorilor morale moştenite. Ascund fiinţe delicate şi cuviincioase. Iar cine iubește literatura iubește și creatorii ei. Și, poate mai mult ca niciodată, acum cred că poezia, împreună cu muzica este cea care unește oamenii, într-un limbaj comun, într-o unică simțire”..

Tot în iunie am participat cu plăcere la evenimentul închinat Luceafărului nostru Mihai Eminescu, organizat și prezentat de mulți ani de către Mihai Costin, la Palatul Parlamentului – Sala de Expoziții ,,Constantin Brâncuși”.

28-29 iunie 2024: De la București la Pojorâta – Bucovina, am fost alături de redactorul șef Ștefan Strajeri, al ziarului românesc Curentul Internațional din Detroit – SUA și de primarul din 2008, acum în al cincilea mandat Ioan Bogan Codreanu care au organizat acest minunat eveniment. Am lansat aici cartea ,,Rodica Elena Lupu – Un om între oameni”, din colecția ,,Un om între oameni”…

30 iunie 2024: Ca semn de omagiu și prețuire pentru „crăișorul munților”, s-a instituit anul 2024 ca „Anul Avram Iancu”, pentru aniversarea a 200 de ani de la naşterea revoluţionarului Avram Iancu. Am ajuns la Ieud – Maramureș, unde istoricul Gheorghe Chindris a organizat evenimentul închinat lui Avram Iancu, simpozion și lansări de carte la Ieud.

Apoi am ajuns la Cluj, acasă la Războieni Cetate, Ocna Mureș, la prietenii din Cugir, județul Alba.

Î:. Am văzut recent pe pagina dvs. de Facebook o postare în care încurajați naționala de fotbal a României, chiar dacă s-a oprit în ”optimi” la CE. Nu despre sport vreau să vă întreb, ci: Este acesta un semn că românii pot mai mult? Că avem talente, valori, oameni care ne pot reprezenta cu cinste – și nu cum se spune în unele părți?

R:. Am intrat de pe locul unu din grupă în optimile Euro 2024. Cei care scriu aiurea nu știu ce este acela fotbal. Moment istoric pentru naționala României, milioane de români au susținut-o. Oricât am susține țara vecină, suntem prioritari și este meritul jucătorilor noștri. Cu belgienii și cu slovacii au jucat corect, s-a văzut. Ce deranjează? Românii sunt printre coloșii continentului! Felicitări!

Am pierdut dar nu le putem reproșa nimic tricolorilor! Pe teren ați văzut fotbal… dar în țară, pe arene și în orașe sunt sigură că ați văzut mai multe… Să fim uniți! Să nu aruncăm cu noroi, să nu judecăm, să ne bucurăm de momentele frumoase trăite, oferite de ei. Felicitări, băieți! Drumul vostru nu se oprește aici! Vă mulțumesc!

”Opera scriitorilor reprezintă un motiv real pentru care trebuie să ne înclinăm, aducând în atenție memoria lor”

Î: Cum credeți că privesc contemporanii scrisul?

R: M-am întrebat de ce în ultima vreme, oamenii simt nevoia de a redescoperi, cu responsabilitatea gândului matur, arta transmisă prin scris?

Cred că esența se află, în cele din urmă, în felul ales de fiecare în a interpreta ceea ce scrie, în valorile pe care i le acordă.

Este felul meu de a exprima că opera scriitorilor reprezintă un motiv real pentru care trebuie să ne înclinăm, aducând în atenție memoria lor.

Viaţa e o inspiraţie. Iar noi, indiferent de vârstă, trăim într-o permanentă căutare a cuvântului potrivit şi-ntr-o continuă educare.

Î:. Aveți colaborări care datează de mult timp cu interpretul de muzică ușoară Paul Surugiu-Fuego, dar și cu alți interpreți de gen. Cum au debutat ele și cum s-au consolidat pe parcurs?

R: Am o colaborare care datează de mult timp, din 2007, cu interpreții de muzică ușoară: Paul Surugiu-Fuego, Rareș Borlea-Raoul, Gabriel Dorobanțu, Ioana Sandu, Nina Crulicovschi de la Chișinău, Dumitru Dragon. Aceștia interpretează cântece pe versurile mele. Până acum sunt patruzeci de cântece de muzică ușoară pe versuri semnate de mine și mai urmează altele. Cu prețuire Editura ANAMAROL a fost partener și sponsor al festivalului de la Moreni. Gânduri de bine, Adrian Daminescu!

În aceste zile in iulie am participat cu plăcere la prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Interbelică București. Gazda muzicii europene interbelice. Parisul unei „LA VIE EN ROSE”, Berlinul CABARETULUI pasional, Londra marilor BIG BAND-uri… Mulțumesc Oana Georgescu și Octavian Ursulescu, moderator și prezentator pentru invitații. Prima dată în istoria ultimilor 100 de ani, cadrul perfect al unor conexiuni artistice, care vor permite scrierea unei noi pagini a istoriei muzicale. Felicitări, Miruna Ionescu, felicitări, Valentin Albeșteanu și tuturor celor implicați! Mult succes la următoarele ediții! Un regal!

Î:. Ce ați dori să le transmiteți iubitorilor de literatură (și artă, în general) de la noi și din diaspora?

R:. Le transmit iubitorilor de literatură și artă, de la noi și din diaspora succes!

Nu oricine poate să scrie și eu nu îndemn pe nimeni să scrie, hotătârea îi aparţine fiecăruia.

Autor Mihai Gîndu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS