26.2 C
Craiova
joi, 19 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum a fost păcălit un doljean să plătească 300 litri de motorină

Cum a fost păcălit un doljean să plătească 300 litri de motorină

Judecătoria Craiova a condamnat la un an şi şase luni de închisoare un bărbat din Bucureşti, deferit justiţiei pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Potrivit oamenilor legii, inculpatul s-a dat drept angajat al unei firme de construcţii şi i-a propus unui doljean să îi vândă 300 litri de motorină cu 1.200 de lei. Ca să fie convingător, inculpatul purta o vestă specifică lucrătorilor în construcţii. După ce a primit cei 1.200 de lei, inculpatul ar fi „uitat” să livreze motorina promisă.

Poliţiştii doljeni anunţau, la sfârşitul lunii ianuarie, reţinerea a doi bărbaţi de 36 şi 45 de ani, din Bucureşti. Bărbatul de 45 de ani a fost depistat în oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov. Cel de 36 de ani a fost ridicat din municipiul Bucureşti. Pe 29 ianuarie, suspecţii au fost aduşi la Craiova. După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că cei doi bucureşteni au înşelat doi bărbaţi din Dolj.
„În fapt, cei doi sunt bănuiţi în perioada noiembrie –decembrie 2023, prin folosirea de calităţi mincinoase, respectiv angajaţi ai unei societăţi comerciale cu specific construcţii, ar fi încasat de la doi bărbaţi din localităţile Şimnicu de Sus şi Cârcea sume de bani în schimbul unor cantităţi de sute de litri de motorină la un preţ mai mic decât cel practicat în staţiile peco.

Ulterior, după primirea banilor, cei doi plecau într-o direcţie necunoscută, fără a mai onora vânzarea carburanţilor”, au explicat oamenii legii. Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pe 30 ianuarie. Mandatele de arestare au fost emis de Judecătoria Craiova.

Doi bucureşteni, judecaţi pentru înşelăciune cu motorină

În februarie, cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată. Numai unul dintre bărbaţii înşelaţi s-a constituit parte vătămată în dosarul penal. În rechizitoriul întocmit, procurorii au explicat că fapta a fost comisă pe 15 decembrie 2023.
„În data de 15.12.2023, inculpatul, prin prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase (respectiv împrejurarea că va vinde cantitatea de 300 lotri de motorină, contra sumei de 1.200 lei) şi prin folosirea unei calităţi mincinoase şi a unui mijloc fraudulos (aceea de angajat al unei firme de construcţii, precum şi prin purtarea unei veste de culoare portocalie specifică lucrătorilor în construcţii), a indus în eroare persoana vătămată, care i-a dat inculpatului suma de 1.200 lei, fără ca ulterior cantitatea de motorină promisă să îi fie remisă”, au susţinut anchetatorii. Celălalt inculpat din dosar este acuzat că l-a dus cu maşina pe primul la locul comiterii faptei.

Condamnat pentru înşelăciune

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat vineri, pe 12 iulie. Judecătorii au constatat că bărbatul acuzat de complicitate la înşelăciune a încheiat un acord de mediere cu persoana vătămată. În aceste condiţii, instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat. Bărbatul acuzat de înşelăciune a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare. Pedeapsa a fost contopită cu o alta, de un an de închisoare, primită de bărbat într-un dosar de conducere fără permis. În final, judecătorii au dispus ca inculpatul să execute un an şi zece luni de închisoare. A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de părţile din dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS