20.9 C
Craiova
joi, 19 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBărbat din Sadova, după gratii pentru agresarea unei poliţiste şi a unui jandarm

Bărbat din Sadova, după gratii pentru agresarea unei poliţiste şi a unui jandarm

Un bărbat de 34 de ani, din Sadova, deferit justiţiei pentru comiterea a două infracţiuni de ultraj, a fost condamnat definitiv la un an şi trei luni de închisoare. Potrivit anchetatorilor, pe data de 4 ianuarie, bărbatul a agresat o poliţistă şi un jandarm. Aceştia din urmă fuseseră chemaţi de tatăl inculpatului, care s-a plâns că a fost dat afara din casă de bărbatul de 34 de ani.

Anchetatorii au stabilit că, în 2023, între inculpat şi păriţii săi au apărut neînţelegeri şi discuţii. Şi asta pentru că bărbatul insista ca părinţii săi să vândă casa în care locuiau.
„În acest context, în data de 04.01.2024, după prânz, inculpatul a început să provoace din nou scandal, solicitându-le părinţilor săi îşi vândă locuinţa, cerere refuzată şi de această dată de cei din urmă. Urmare a acestui fapt, inculpatul i-a îndepărtat pe cei doi din imobilul pe care îl foloseau în comun şi, totodată, a distrus şi telefonul mobil al tatălui său, astfel încât acesta să nu poată sesiza organele de poliţie”, au susţinut anchetatorii.

Ulterior, tatăl bărbatului a mers la un vecin şi a sunat la poliţie. La adresa indicată a fost trimis un echipaj format dintr-o poliţistă şi un jandarm.

Poliţistă trasă de păr, jandarm lovit cu picioarele

După ce oamenii legii au intrat în imobil, scandalul a continuat. Mai mult, bărbatul a încercat să îşi sugrume mama, aşa că oamenii legii au intervenit. În timp ce încercau să îl imobilizeze pe bărbat, acesta i-a agresat pe oamenii legii.
„Inculpatul a reuşit să se elibereze şi din mâinile persoanei vătămate, după care s-a apropiat de persoana vătămată, pe care a prins-o şi a început să o tragă de păr. Fiind prinsă de păr, persoana vătămată a încercat să iasă din holul casei, lăsând capul în jos, aceasta fiind urmată de către inculpat şi de persoana vătămată. În momentul deplasării spre exteriorul casei, inculpatul ţinea cu o mână pe persoana vătămată de păr şi cu cealaltă o lovea în zona capului. De asemenea, cu amândouă picioarele, inculpatul o lovea pe persoana vătămată anterior menţionată în zona picioarelor”, au explicat anchetatorii.

În final, bărbatul a fost imobilizat de poliţistă, care a folosit sprayul din dotare. A fost reţinut pe data de 9 ianuarie, iar pe 10 ianuarie a fost arestat preventiv.

Bărbat din Sadova, condamnat definitiv

Bărbatul de 34 de ani a fost deferit justiţiei pe 31 ianuarie, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat pe 8 mai. Inculpatul şi-a recunoscut faptele şi a fost condamnat la 1 an şi 3 luni închisoare pentru ultraj. Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de doljeanul de 34 de ani. La sfârşitul sătămânii trecute, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea inculpatului. Hotărârea instanţei este definitivă.
Din pedeapsa primită de inculpat se scade perioada petrecută de acesta după gratii (9 ianuarie – 11 iulie).

Citeşte şi: Consumator de droguri, condamnat pentru omor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS