5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCod roșu la Urgență: Numărul pacienților a crescut pe fondul caniculei

Cod roșu la Urgență: Numărul pacienților a crescut pe fondul caniculei

Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile, când termometrele au atins sau chiar au depășit 40 de grade la umbră, au condus la înmulțirea pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean din Craiova. Numărul prezentărilor în UPU a crescut și cu până la 25%.

„Sâmbătă am avut 8 ambulanțe cu pacienți, simultan, în fața UPU”

Managerul SCJU Craiova, dr. Eugen Georgescu, spune că numărul prezentărilor în UPU a ajuns și la 400 într-o zi, în ultimele zile, în perioada codului roșu de caniculă.

„Se observă o creştere destul de mare a numărului de pacienţi care vin în serviciul de urgenţă. Dacă până acum aveam în jur de 300 de pacienţi, am avut acum şi 350, chiar şi 400 de pacienţi într-o zi. Sâmbătă, la 16:00, am avut 8 ambulanţe în curtea spitalului, cu pacienţi, în acelaşi timp, exceptând pacienţii care se prezintă la triaj”, a declarat acesta.

Pacienții cronici, afectați de caniculă

Principala tendință observată de medicii de la Spitalul Județean Craiova a fost asocierea dintre temperaturile foarte ridicate cu agravarea unor afecțiuni cronice.

„Am constatat în particular agravarea patologiilor cronice, pe fondul caniculei. Am avut prezentări ale unor pacienţi cu boli cardiovasculare, neurologice, diabet. Mai mulți pacienţi cu diabet au ajuns cu noi cu complicaţii cauzate de căldura excesivă.

Există fenomenul de deshidratare, cauzat de aportul insuficient de apă, în special la pacienţii care au anumite probleme neurologice, la pacienţii vârstnici. Avem pacienţi din căminele pentru persoane vârstnice care vin cu astfel de probleme. Plus complicaţiile cardiovasculare care provin din această lipsă de hidratare”, a explicat directorul unității medicale.

Medicii insistă asupra importanței hidratării: „Oamenii nu sunt învățați să bea apă!”

În acest context, Eugen Georgescu a reiterat recomandările medicale privind hidratarea corespunzătoare, mai importantă ca niciodată în perioade cu temperaturi înalte.

„Am observat că în mod curent, nu doar în această perioadă cu temperaturi extreme, la noi există o problemă privind hidratarea corespunzătoare. Oamenii nu sunt învăţaţi să bea apă! Este foarte important să ne hidratăm”, a transmis acesta.

Oamenii care lucrează în agricultură trebuie să se protejeze

Deși la astfel de temperaturi specialiștii ne recomandă să evităm ieșirile în aer liber, nu pentru toți este posibil acest lucru. Lucrătorii în construcții sau agricultorii sunt nevoiți să muncească în exterior, iar la SCJU au ajuns în aceste zile și pacienți din mediul rural afectați de căldură, după ce au petrecut mai mult timp pe câmp pentru muncile agricole.

„Sunt temperaturi la care nu este recomandat să stai afară, însă în mediul rural este greu să îi convingi pe oameni să îşi lase muncile agricole cu totul. Nu pot opri munca zile în șir. Însă măcar la hidratare să acordăm atenţia necesară. Am avut şi pacienţi din mediul rural în aceste zile, care stau pe câmp şi nu se hidratează sau nu se protejează suficient”, a mai spus managerul SCJU Craiova.

În plus, specialiștii recomandă pauze suficiente în cazul lucrătorilor care au activitate în aer liber, la loc umbrit, îmbrăcarea unor haine de culori deschise și folosirea de crème cu factor de protecție, care să protejeze de radiațiile solare, și acoperirea capului cu pălării sau șepci.

Valul de căldură continuă. Cum va fi vremea în Oltenia

 Agenția Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea de căldură extremă și pentru ziua de miercuri pentru majoritatea regiunilor. Dar temperaturile vor continua să fie ridicate și în zilele următoare, chiar dacă se va observa o ușoară scădere.

În Oltenia, până pe 18 iulie maximele vor avea media în jurul valorii de 40 de grade, regiunea fiind în continuare sub persistența masei de aer cald, însă până în data de 20 iulie se va resimți o răcire, spre medii ale maximelor de 32 de grade. După această dată, nu vor mai fi variații semnificative în regimul termic diurn, acesta se va situa, în medie, între 34 și 36 de grade. Minimele termice se vor menține ridicate, în jurul a 20 de grade mediat regional, dar din data de 23 iulie vor scădea ușor spre valori în jurul a 18 grade. Între 19 și 22 iulie vremea va deveni instabilă. Se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce izolat pot deveni mai intense.

CITEȘTE ȘI: Aglomeraţia din UPU, un efect de domino: “Lucrurile nu privesc doar medicina de urgenţă, ci educaţia pentru sănătate, în general”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS