În urmă cu câţiva ani l-am vizitat împreună cu bunul meu prieten Ionică Toma pe Vasile Murariu, actualul director al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti; a fost o discuţie foarte agreabilă cu zâmbetul pe buze; nici nu se putea altfel într-un spaţiu al hazului. La plecare fără a promite ceva concret mi-am pus în gând să scriu câteva rânduri despre locul amintirilor frumoase şi iată că acum am reuşit să conturez intenţia mea considerând că acea adresă/Calea Victoriei nr. 33 ar merita să fie cunoscută de cât mai multă lume inclusiv de cei tineri.
În anul 1919 “patronul spiritual” Constantin Tănase (1880-1940) a pus bazele trupei de teatru Cărăbuş împreună cu care avea să dea fiinţă unei frumoase tradiţii a teatrului românesc de revistă afirmat cu vigoare în următoarele două decenii interbelice şi continuat până în zilele noastre. În acelaşi an pe Strada Academiei la locul unde funcţionase înainte Grădina de Vară denumită Amicii orbilor a văzut lumina zilei, mai precis lumina reflectoarelor noua Grădină “Cărăbuş”.
Cum se explică acest nume devenit emblematic pentru istoria culturală a Capitalei? Aurel Storin, autorul monografiei Teatrul de Revistă «Constantin Tănase», 1919-2000. De la Cărăbuş la Savoy a avansat o triadă de ipoteze plauzibile:
i) Unul dintre bunii prieteni ai comedianului nostru, arhitectul Van Saanen-Algi îşi amintea că Tănase personal făcuse schiţa acelei Grădini care semăna cu un cărăbuş din cărţile de zoologie.
ii) La rândul său viitorul director al Teatrului propusese ca în loc de Coleopter să i se spună mai pe româneşte, pe înţelesul tuturor Cărăbuş.
iii) Acelaşi Constantin Tănase mărturisea într-un anumit context că numele Cărăbuş îi amintea de vremea când el jucase într-o comedioară adaptată după o farsă franţuzească a acelor timpuri în care dânsul interpreta rolul unei ordonanţe numite Cărăbuş a unui ofiţer beţiv şi mare amator al jocurilor de cărţi.
La şedinţa de inaugurare a Teatrului unde au participat numeroşi jurnalişti, actori şi amici bucureşteni s-a băut vin negru şi s-au ciocnit cupe de şampanie. La un moment dat actorul Constantin Mărculescu de la Teatrul Naţional a scos cu un aer protocolar un pergament pe care erau scrise câteva versuri compuse de George Ranetti, citindu-le pe un ton ceremonios după care a introdus sulul într-o sticlă goală de şampanie şi a îngropat-o la temelia scenei. Versurile erau următoarele: “Se-ntemeiază Templul Comediei/Şi-or pune întâia-piatră a temeliei/Tănase care-i un vestit ghiduş/Cu nasul lung de-aici şi pân-la Huşi/Şi Grigorescu negru ca un tuş…/De ce-l numişi tu Teatrul «Cărăbuş»,/O, naşule-arhitect care-l făcuşi?/Eu nu pricep, da-i treaba meseriei,/Iar eu-s doar grămăticul trepăduş/Ce-aşterne astăzi pe luciul hârtiei/Mai alb ca florile de corcoduş/O slovă ce-i menită veşniciei!”.
Primele reviste puse în scenă de Constantin Tănase au fost: Pisică pe orez a lui Mircea Rădulescu şi Constantin Solomonescu şi Sistem Clayton unde se cântau cele mai vestite melodii pariziene şi se executau dansurile la modă ca foxtrotul de către dansatoarele Milka şi Bela. În aceeaşi locaţie au fost prezentate alte reviste ca: Ai greşit adresa; Ca la noi la nimeni; Colac peste pupăză; Violetera; Dă-te jos din corcoduş; Ce naşte din pisică.
Pe scena Cărăbuşului ajungea şi “sirena tropicelor”, Josephine Baker pe care Tănase o întâlnise cu prilejul unui turneu efectuat la Londra în anul 1928. Iată cum descria actorul Mircea Constantinescu (1904-1972) venirea marii artiste la Bucureşti: “Deodată prin dreptul «Capşei» zăresc (şi mă frec la ochi) o tânără negresă purtând pantaloni. Haida-de! O fi fenomenu-acela, cum îi zice? A, fata morgană… Nu, nu-i fata morgană, e fata tropicală de vreme ce o cheamă Josephine Baker şi coboară dintr-o trăsurică ancorată de un struţ şi aşează în faţa struţului un pumn de alune cojite şi păşeşte în Capşa şi bea un mazagran într-o societate mie-n sută virilă şi fâlfâie, şi se unduie, şi glisează dinaintea privirilor cloroformizate ale clienţilor şi trecătorilor care uită să mai petreacă.”. Tănase o angajase pentru două reprezentaţii pe scena Cărăbuşului împreună cu 16 dansatoare londoneze pentru a le învăţa pe ale noastre dansurile moderne, iar la pupitru îl adusese pe specialistul în jazz Ben Hors.
Multe spectacole de revistă aveau în titlurile lor două cuvinte-cheie: unul era Tănase (Tănase are cuvântul; Tănase în revistă), iar celălalt era Cărăbuş (Bravo, Cărăbuş!; Alo, Radio Cărăbuş; La lozul Cărăbuşului; Ura, Cărăbuş!; Cărăbuşul cântă; Cărăbuş-Express; Cărăbuşul în splendoare). În fiecare seară aceste cuvinte umpleau sala din centrul Bucureştilor. Poate fi uşor identificată o adevărată “manufactură atractivă a titlurilor” caracterizată prin dorinţa de a stimula participarea publicului de diferite vârste.
Am considerat că sunt binevenite câteva cuvinte din partea a doi specialişti aflaţi ani de-a rândul în acea lume miraculoasă a teatrelor de revistă: i) Aurel Storin: “Constantin Tănase este cea mai frumoasă formă de amintire a revistei româneşti. Teatrul din Calea Victoriei nu-i poartă doar numele popularului actor, ci şi speranţele, gloria şi umilinţa, dragostea şi ura, succesul şi căderea. Niciodată şi nicăieri în lume un teatru nu a fost atât de aproape de identitatea unui actor.”; ii) Alexandru Arşinel: “Teatrul de Revistă s-a creat pornind de la mai multe rădăcini: spectacolul de cabaret franţuzesc pe muzică la care Tănase – şi acesta a fost printre marile lui merite – a adăugat cuvântul, a adus monologul, cupletul satiric, cupletul muzical şi celelalte mijloace de realizare a unui spectacol de gen.”.
Afişele numeroaselor spectacole au cuprins nume de rezonanţă: *Vasile Tomazian (1925-1978) a jucat în numeroase spectacole printre care: Ocolul Pământului în 30 de melodii; Un băiat iubeşte o fată; Cer cuvântul!; Fără mănuşi; Vitamina M… Muzica; Bucureşti 500; Ca la revistă; Se caută o vedetă; Pagini alese din Revista de altădată. *Maria Tănase (1913-1963) s-a angajat la Teatrul Cărăbuş în mai 1934 şi peste o lună debuta în revista lui Nicolae Kiriţescu cu pseudonimul Mary Atanasiu ales de însuşi Constantin Tănase pentru a se evita orice confuzie. *Horia Căciulescu (1922-1989) a activat o perioadă la Teatrul Cărăbuş în scenete ca Revista ’58; Vox Boema; Revista dragostei; La Grădina <Cărăbuş>; Cer cuvântul la diverse. *Horia Şerbănescu (1924-2010) a debutat pe scenă în 1929 când avea doar 5 anişi tot atunci a fost descoperit de regizorul Paul Gusti continuând o carieră de opt decenii. *Radu Zaharescu (1937-1999) a făcut un cuplu vestit cu Horia Şerbănescu atât pe scenă, cât şi la posturile de radio şi televiziune. *Stela Popescu (1935-2017) a jucat la Teatrul de Revistă din 1963 până în 1969 plecând la Teatrul de Comedie. În 1993 artista revine la Teatrul de Revistă unde a jucat până la decesul ei. *Alexandru Arşinel (1939-2022) a fost director al Teatrului “Constantin Tănase” din anul 1998. A făcut un cuplu scenic cu Stela Popescu dând viaţă cupletelor compuse de Puiu Maximilian, soţul acesteia. *Cristina Stamate (1946-2017) a jucat la Teatrul de Revistă în: Arca lui Nae şi Vasile; Idolul femeilor; Dai un ban, dar face; Poftă bună lui Tănase; Ura şi la gară; Revista revistelor. *Nicu Constantin (1938-2009) a susţinut sute de spectacole pe scena Teatrului “Constantin Tănase” în perioada 1960-2000. *Anda Călugăreanu (1946-1992) a jucat în diferite reviste ca interpretă de muzică uşoară şi folk. *Nae Lăzărescu (1941-2013) a debutat în 1963 alături de Vasile Muraru (n. 1956) într-o longevitate artistică de invidiat.
Generaţia de astăzi se străduieşte să continue opera prestigioasă a înaintaşilor săi. Este de apreciat poziţia conducerii actuale a Teatrului care promovează umorul de calitate respingând tot ceea ce ţine de prostul gust sau de goana oarbă după public în detrimentul actului artistic veritabil. Aş spune că în acest fel s-au înţeles pe deplin mesajele de suflet şi de conştiinţă ale marelui comedian al românilor care a fost Constantin Tănase.
Autor: Dan Mihai Bârliba
