Consilierii locali au votat ieri aprobarea unui studiu de fezabilitate, având ca obiect „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de 140 kW în Căminul pentru persoane vârstnice Craiova”
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 740.314,25 lei din care C+M (inclusiv TVA): 283.835,23 de lei. Durata estimată de execuţie 12 luni, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pentru realizarea acestui proiect, Căminul pentru persoane vârstnice Craiova a încheiat în data de 25.04.2024 contractul de achiziție publică de servicii nr. 6 cu S.C. CONCEPTYX ENERGY S.R.L., având ca obiect „Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de 140 kW în Căminul pentru persoane vârstnice Craiova” (studiu de fezabilitate).
Proiect
Aşa cum se arată în hotărârea de consiliu local:
Proiectul propune sisteme fotovoltaice care se vor amplasa pe Căminul pentru persoane
vârstnice din str. Tabaci nr. 3, Craiova, Dolj.
Principalele funcții pe care sistemul fotovoltaic le va îndeplini, sunt: captarea energiei solare; transformarea acesteia în energie electrică (curent continuu, tensiune şi curentvariabile); regularizarea energiei electrice (transformarea in curent alternativ cu caracteristici
standard); furnizarea de energie electrica in Sistemul Energetic National (SEN); colectarea de date de profil pentru evaluări superioare ale potențialului energetic.
Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe acoperişurile clădirilor.