2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu venit datele oficiale. Puhoi de spectatori la IntenCity. Pe hârtie. Scade şi gaura bugetară

Au venit datele oficiale. Puhoi de spectatori la IntenCity. Pe hârtie. Scade şi gaura bugetară

Organizatorii IntenCity au făcut public, ieri, bilanţul celor trei zile de concerte organizate pe stadionul Oblemenco şi în Sala Polivalentă din Craiova. Deşi a fost cea mai puţin atractivă ediţie din cele trei de până acum, organizatorii spun că, procentual, au atras cele mai multe venituri, deci a fost un succes. Managerul Operei Craiova, Antoniu Zamfir, a precizat, într-un comunicat trimis presei, că veniturile atrase „au constituit 41,03% din bugetul total al evenimentului, probabil cel mai mare procent de venituri atrase înregistrat de un proiect cultural al unei instituții publice din România“.

De menţionat că bugetul total al IntenCity a fost de 15,5 milioane de lei(3,1 milioane de euro) din care 9,2 milioane de lei(1,83 milioane de euro) au venit de la Primăria Craiova sub formă de subvenţie. Managerul Operei spune că s-au vândut bilete de o zi şi abonamente în valoare de 1,87 milioane de lei, dar nu precizează numărul lor. Dincolo de faptul că Opera Craiova a dat dovadă de transparenţă publicând aceste date este interesant ca ele să fie comparate cu sumele scurse către presă acum două săptămâni. GdS a scris despre un email primit de la un „binevoitor“ în care se arăta că în cele trei zile de festival s-ar fi vândut sub 12.500 de bilete şi abonamente, iar aproape 4.800 ar fi fost invitaţii cu acces VIP sau abonamente acordate partenerilor şi sponsorilor festivalului. Cu alte cuvinte, din totalul de 17.200 de bilete şi abonamente o treime ar fi fost acordate gratuit. Opera Română a considerat atunci, într-un răspuns trimis GdS, că informaţiile sunt false. Pare-se că erau adevărate.

Ca să înţelegem contextul să ne reamintim, pe scurt, ce scria în mailul din interiorul IntenCity, care a făcut obiectul unui articol în GdS cu titlul „Controversa IntenCity“.

Potrivit datelor „scurse“ către presă, în cele trei zile de festival, Opera Craiova ar fi emis 17.198 de bilete. Dintre acestea, 4.063 ar fi fost bilete de o zi, iar restul de 13.135 sunt abonamente pentru toate cele trei zile. Cele 4063 de bilete s-ar fi vândut asfel: 1345- 28 iunie, 1215 – 29 iunie și 1503 – 30 iunie.

Din cele 17.198 de bilete emise, 4797 ar fi fost invitaţii cu acces VIP sau abonamente pentru toate cele trei zile şi ar fi fost acordate partenerilor şi sponsorilor. Dacă din numărul total scădem invitaţiile, care sunt gratuite, ar reieşi că, în cele trei zile de festival, Opera Română ar fi vândut 12.401 de bilete pe care ar fi obţinut 1.808.046 de lei.

Potrivit datelor, pe care Opera le considera incorecte şi false, 27,89% din biletele de la IntenCity au fost oferite gratuit. Dacă raportăm subvenţia de la primărie la veniturile obţinute, fără contribuţia sponsorilor, desigur, tot pe baza datelor de mai sus, Opera a cheltuit 9,2 milioane de lei şi a obţinut 1,8 milioane de lei, adică venituri de peste patru ori mai puţine decât cheltuielile.

Mii de invitaţii gratuite

Potrivit datelor primite pe adresa redacţiei, cele mai multe invitaţii le-a primit BCR. După calculele noastre, banca a primit peste 1.100 de invitaţii. Pe locul al doilea este Coliseum cu circa 500 de invitaţii, iar lista este completată de firme şi parteneri ai Operei Craiova. Cea mai bună zi a festivalului ar fi fost prima.

Tipul biletelor şi abonamentelor vândute în toate cele trei zile arată astfel:

4.797 * 0 lei = 0
37 * 68 lei = 2.516
4.022 * 80 lei = 321.760
3 * 100 lei = 300
5.893 * 150 lei = 883.950
1 * 170 lei = 170
1.494 * 175 lei = 261.450
550 * 200 lei = 110.000
207 * 500 lei = 103.500
84 * 600 lei = 50.400
40 * 625 lei = 25.000
70 * 700 lei = 49.000

Datele oficiale, similare cu cele „sifonate“ către presă acum două săptămâni

Datele de mai sus sunt cele neoficiale, trimise presei acum două săptămâni şi pe care conducerea Operei Craiova le considera inexacte şi false. Ieri, sub semnătura managerului Operei, Antoniu Zamfir, instituţia a făcut public bilanţul celor trei zile de festival. Iar datele nu sunt cu mult diferite de cele publicate de GdS.

Iată cum începe comunicatul Operei Craiova:

„Cu un buget total de 15.567.000 lei, proiectul cultural Festivalul IntenCity a oferit spectacole memorabile pe parcursul celor trei zile de desfășurare, în perioada 28-30 iunie 2024, pe cele două scene amenajate pe Stadionul Ion Oblemenco și la Sala Polivalentă din Craiova.
Din bugetul total, suma de 9.180.000 lei reprezintă subvenția Primăriei Municipiului Craiova în sprijinul proiectului cultural, iar Opera Română Craiova, prin acțiunile de marketing și promovare, a atras suma de 6.387.000 lei. În cadrul veniturilor atrase, biletele și abonamentele vândute au generat 1.870.000 lei (sumă rămasă după plata obligațiilor către stat), sponsorizările au adus 4.259.000 lei, iar sectorul de food & beverage a contribuit cu 258.000 lei.

La cea de-a treia ediție, veniturile atrase au constituit 41,03% din bugetul total al evenimentului, probabil cel mai mare procent de venituri atrase înregistrat de un proiect cultural al unei instituții publice din România. Ponderea veniturilor atrase în bugetul total al festivalului pentru primele două ediții a fost 10,62% (2022), respectiv 24,54% (2023), la ediția de anul acesta înregistrându-se o creștere de aproximativ patru ori comparativ cu ediția inaugurală.

Această creștere este un indicator esențial în evaluarea succesului evenimentului, organizat de o instituție publică, și subliniază eforturile continue ale echipei organizatoare de a dezvolta unul dintre cele mai performante proiecte culturale din România.
Referitor la modalitățile de acces în arealul festivalului, Opera Română Craiova a vândut abonamente și bilete de o zi în sumă de 1.870.000 lei (sumă rămasă după plata obligațiilor către stat). Pe lângă biletele achiziționate, conform obligațiilor asumate de organizator față de partenerii și sponsorii festivalului, au fost oferite bilete cu valoare 0, care au fost folosite de sponsorii și partenerii evenimentului, precum și de influenceri și instituțiile mass-media partenere, în cadrul campaniilor de promovare a festivalului, care au inclus concursuri cu premii, desfășurate pe canalele de comunicare ale acestora.

De asemenea, numărul total de participanți a fost completat de acreditările obligatorii acordate instituțiilor și entităților implicate în buna desfășurare a festivalului și asigurarea siguranței participanților (organizator, forțele de ordine publică, salubritate, serviciul privat de pompieri, serviciul privat de ambulanță, serviciul privat de pază, scenotehnică, personal tehnic de mentenanță, echipele de activări ale sponsorilor și partenerilor, vendori, voluntari, acreditările acordate reprezentanților mass-media și fotografilor)“ se arată în comunicatul Operei.

Mulţi spectatori pe hârtie

Practic între suma oficială de 1,87 milioane de lei şi cea „turnată“presei, de 1.808.046, diferenţa este mică. Ce nu spune comunicatul de ieri este numărul de bilete de o zi şi abonamente vândute, pe care GdS l-a calculat ca fiind 12.401. Hai să zicem că s-au vândut efectiv 13.000.

Dacă la acestea adăugăm cele 4800 de invitaţii date sponsorilor şi partenerilor pe care, teoretic, o parte dintre ei şi le-au plătit prin sponsorizări ar reieşi un număr de 17.800 de bilete şi abonamente pe care s-au primit bani sub o formă sau alta.

Presupunând că toţi invitaţii şi cei care au cumpărat bilete au venit ciorchine în fiecare zi ar fi trebuit să avem un total de 53.400 de persoane în toate cele trei zile. Opera Română spune, însă, că „numărul de participanți la festival a fost de 79.269“, adică o diferenţă de 50%.

Managerul Operei Craiova spunea că numărul maxim de persoane care pot intra pe stadion şi în Polivalentă este de 27.000, pentru că aşa impuneau normele de siguranţă ale ISU. Asta înseamnă un număr total de 81.000 de persoane. Stadionul nu a fost nici pe departe plin aşa cum sperau organizatorii, deci cei 79.269 de participanţi reprezintă un număr interesant.

Bine, nu ştim ce înţelege exact Opera Craiova prin „participanţi“, dar suntem siguri că nu au fost numărate şi muştele. Am încercat ieri să aflăm detalii de la conducerea instituţiei, dar nu am reuşit. Cu siguranţă, vom primi un răspuns în perioada următoare.
Ca să încheiem într-o notă optimistă, să ne bucurăm de faptul că „gaura“ bugetară a scăzut remarcabil, de la 90, respectiv 75% la 59% în trei ani. Şi să ne amintim spusele managerului Antoniu Zamfir de acum două săptămâni care explica faptul că este greu să cuantifici profitul, nu doar cel financiar, al unui astfel de eveniment dând ca exemplu Festivalul Enescu despre ale cărui costuri, spunea el, depăşesc cu mult, încasările.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS