Într-o dimensiune paralelă lumii în care trăiesc oamenii de rând, cetățeni plătitori de taxe și impozite, reprezentanții administrației locale și ale instituțiilor de stat trăiesc scăldați în adevăruri relative bazate pe ceea ce am numi, în grai popular, îmbătatul cu apă rece.
În această dimensiune, reprezentanții Operei Române Craiova au anunțat cu ceea ce am resimțit drept mândrie date oficiale privind ediția din acest an a Festivalului IntenCity, organizat de instituție cu sprijinul municipalității.
9,2 milioane de lei primite de la Primărie şi 1,87 milioane lei obţinute din bilete
Astfel, într-un comunicat ORC menit să stabilească o punte de comunicare transparentă între instituție și public, binevenită și, în fond, firească, având în vedere că evenimentul se organizează, în mare măsură, cu bani de la bugetul local, Opera transmite că veniturile atrase „ au constituit 41,03% din bugetul total al evenimentului, probabil cel mai mare procent de venituri atrase înregistrat de un proiect cultural al unei instituții publice din România“.
Concret, Opera a primit 9,2 milioane de lei de la Primărie şi a obţinut numai 1,87 milioane de lei din vânzarea de bilete. Sponsorizările au adus 4.259.000 lei, iar sectorul de food & beverage a contribuit cu 258.000 lei, mai precizează instituția în comunicatul remis presei.
O gaură mai mică, dar tot o gaură
În contextul în care IntenCity este un pariu bazat pe ambiții legate de aducerea unui festival de anvergură şi la Craiova, lipsită de un astfel de eveniment, când se trage linie, întrebarea a fost încă de la început, de acum trei ani, dacă acest festival poate deveni autonom. Căci, deocamdată, nu a fost decât un consumator de bani publici care a livrat entertainment pentru care oamenii din Craiova au plătit, practic, de două ori. O dată, prin taxe și impozite, a doua oară, prin achiziția unui bilet.
Ponderea veniturilor atrase în bugetul total al festivalului pentru primele două ediții a fost 10,62% (2022) și 24,54% (2023). La ediția de anul acesta veniturile atrase au ajuns la 41,03% din bugetul total al evenimentului, cum am menţionat anterior. Deși trendul este crescător, concluzia matematică este că după trei ediții IntenCity continuă să fie o gaură bugetară.
IntenCity nu mai este comparat cu Untold, ci cu… Festivalul George Enescu
Cât despre afirmația conform căreia a reușit să atragă probabil cel mai mare procent de venituri înregistrat de un proiect cultural al unei instituții publice din România, aici perspectivele pot deveni foarte divergente. Și se ridică întrebarea: În ce măsură poți defini festivalul IntenCity drept un proiect cultural?
„Această creștere este un indicator esențial în evaluarea succesului evenimentului, organizat de o instituție publică, și subliniază eforturile continue ale echipei organizatoare de a dezvolta unul dintre cele mai performante proiecte culturale din România”, spun reprezentanții Operei Române. Iar managerul Antoniu Zamfir întreba retoric dacă se poate pune problema profitabilității pentru un proiect cultural comparând IntenCity cu… Festivalul Enescu! Or, a compara un festival care se bazează în principal pe prezența unor artiști comerciali și pe activități pe care le-ai clasa, mai degrabă, în categoria entertainment, cu un festival de genul lui Enescu este cel puțin nepotrivit, dacă nu chiar caraghios. Sigur că există termen de comparație între festivaluri culturale cum sunt Enescu, Shakespeare sau Festivalul de Teatru de la Sibiu.
Însă IntenCity este un festival comercial, gândit pe calapodul Untold, Neversea și altele asemenea, pe care nu știm câți oameni le-ar încadra drept evenimente culturale comparabile cu Festivalul George Enescu. Iar Untold și Neversea sunt organizate de entități private.
Aproape 80.000 de spectatori. Printre care eu, cu mine şi iar cu mine
O comparație precum cea înaintată de managerul Operei Române este nu doar inadecvată, ci și periculoasă, căci face parte din acea dimensiune paralelă amintită la începutul acestui material, în care îmbătatul cu apă rece este un stil de viață. Din aceeași dimensiune paralelă face parte și numărătoarea cel puțin ciudată a numărului de spectatori. 79.269 de spectatori au numărat organizatorii, în condițiile în care tot ei vorbeau de un număr de 23.500 de abonamente (deși din datele scurse către presă și detaliate în articolul de ieri din GdS, numărul de bilete, abonamente și invitații ar fi fost mai mic). În tot cazul, este cert că o astfel de cifră vizează, de fapt, adunarea publicului din toate cele trei zile, adică numărarea persoanelor care au venit în fiecare zi de trei ori. Iar acestea au reprezentat majoritatea. Așadar s-au numărat „afișările”, nu „vizitatorii unici”.
Realitatea şi perspectivele asupra ei
Dacă publicarea cifrelor post-eveniment este un lucru de apreciat, felul în care aceste cifre au fost prezentate arată că în lumea celor care cheltuie banii publici neajunsurile devin lăudabile. Ceea ce înseamnă, în definitiv, un viitor în care greșelile se vor perpetua. Căci concluzia trasă de organizatorii IntenCity în fraza privind „dezvoltarea unuia dintre cele mai performante proiecte culturale din România” nu face decât să reflecte cum pot fi ambalate găurile în buget în învelișuri strălucitoare, motive de fală oferite drept găluște publicului.
