În seara zilei de 20 iulie 2024, Dispeceratul I.P.J Gorj a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de de către un participant la trafic, cu privire la faptul că pe DN 67 Scoarța s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu victime omenești.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Scoarța către Târgu Jiu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în fața acestuia în mod regulamentar, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani. Ulterior, acesta a fost proiectat în mașina din fața sa, cea din urmă izbindu-se de un alt vehicul.
În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 37 de ani și avarierea celor 4 autoturisme implicate. Toți conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
Fugă de la locul accidentului
În seara zilei de 20 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Bâlteni, cu privire la faptul că a fost victima unui accident rutier.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN 66, din direcția localității Bâlteni către Rovinari, ar fi fost acroșat cu partea dreaptă de un autoturism, de culoare neagră, care se deplasa pe sensul opus de mers și care a părăsit locul producerii accidentului.
Conducătorul autoturismului implicat în accidentul rutier a fost identificat de polițiști în localitatea Fărcășești, în zona carierei miniere Roșia, în persoana unui bărbat, în vârstă de 20 de ani, din sat Peșteana Jiu, județul Gorj.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 33 de ani, care a fost transportat la Spitalul Rovinari, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.