5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse şi Miriam Bulgaru merg la braţ în optimile de la Iaşi Open

Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru merg la braţ în optimile de la Iaşi Open

Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru s-au calificat, duminică seară, în optimile de finală ale turneului UniCredit Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro.

Gabriela Ruse (26 ani, 149 WTA), beneficiara unui wild card, a dispus de rusoaica Anastasia Tihonova (23 ani, 194 WTA) cu 6-3, 5-7, 6-1, după două ore de joc.

Miriam Bulgaru (25 ani, 206 WTA) a obţinut cea mai importantă victorie a carierei, 6-4, 6-2 cu germanca Tatjana Maria (36 ani, 60 WTA), a doua favorită, după o oră şi 37 de minute.

Ruse şi Bulgaru şi-au asigurat fiecare câte 3.512 euro şi 30 de puncte WTA, Gabriela urmând să joace în optimi cu Jaqueline Cristian (a treia favorită) sau italianca Nuria Brancaccio. De partea cealaltă, Miriam va da peste câştigătoarea dintre Selena Janicijevic (Franţa) şi Ghergana Topalova (Bulgaria).

În alt meci, Irina Bara a fost întrecută de spaniola Marina Bassols Ribera cu 6-2, 6-3, în primul tur. 

Citeşte şi: Irina Begu nu a avut şanse în faţa Karolinei Muchova, în semifinale la Palermo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS