2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCarmen Dan a demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană

Carmen Dan a demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană

Carmen Dan a demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană și anunță ruptura totală de Liviu Dragnea. Fostul ministru de Interne susține că l-a urmat pe Liviu Dragnea cu loialitate, dar din acest moment nu vrea să-i mai fie asociat numele cu el sub nicio formă.

”Acum ceva timp, ceea ce urmează să comunic, am transmis în interiorul partidului, în cadru statutar așa cum este corect!

Consider ca este momentul să anunț și public!

Pentru mine, proiectul M.R.S a luat sfârșit!

Am demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană!De asemenea, transmit tuturor celor care mă cunosc ca om și ca politician că nu mai vreau să fiu asociată sub nicio formă cu numele sau imaginea celui pe care l-am susținut atâția ani în mod loial și corect!

Am acceptat funcția de președinte al acestui partid din respect pentru cei care l-au urmat atunci când s-a scindat un alt partid ca urmare a neimplicării și neasumării lui, la rugămintea lui expresă, crezând cu tărie în obiectivele asumate, consecventă ideii de echipă și susținând cu toată puterea un concept de “politică altfel”, curată, responsabilă, în interesul românului și al României!
Da, mă refer la Liviu Dragnea!
Dacă foștii mei colegi din M.R.S cred că mai pot urma o himeră, sunt liberi să o facă! Le urez cu sinceritate, succes!
În ceea ce mă privește voi continua să fiu loială principiilor care mi-au guvernat activitatea! Ca om și ca politician, consider că trebuie să rămâi corect și vertical, indiferent de circumstanțe sau conjuncturi, chiar și atunci când realitatea te dezamăgește!“, a scris Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.

Citește și: (VIDEO) Percheziții la mai multe imobile și penitenciare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS