6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBărbat din Craiova, tâlhărit pe o stradă din oraş

Bărbat din Craiova, tâlhărit pe o stradă din oraş

Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reținut miercuri, 24 iulie, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 20 iulie, în jurul orei 21.10, un bărbat de 77 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, ar fi fost împins din spate de o persoană necunoscută. După ce acesta a căzut pe trotuar, ar fi fost deposedat de suma de 200 de lei“, potrivit IPJ Dolj.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști, miercuri, 24 iulie, a fost depistat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost condus la sediul unităţii pentru audieri. În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Citeşte şi: Comisar-şef de poliţie, reţinut de DNA. Ar fi divulgat informaţii dintr-un dosar penal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS