Un pacient al Secției de Oncologie, de 58 de ani, s-a sinucis marți seară în baia Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Bărbatul a fost găsit de colegul său de salon.
Tragedia s-a petrecut marți seară. Bărbatul era internat la Secția de Oncologie de două săptămâni și acuza dureri extrem de mari. Bărbatul, care era într-un salon cu încă o persoană, a plecat la baie în jurul orei 23.10, dar nu a mai revenit.
Colegul de salon a mers și el la baie după circa jumătate de oră și l-a găsit spânzurat.
Angajații spitalului au anunțat poliția, care a demarat o anchetă. Din cercetări a reieșit că bărbatul se plângea de dureri insuportabile și spunea că viața nu mai are sens.
Sse pare că nici nu era vizitat de rude sau apropiați, iar starea psihică, având în vedere și boala de care suferea, nu era prea bună.
Citeşte şi: Gorj: O femeie fără permis auto a ucis cu mașina câinele unui consătean