5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveanul care a tâlhărit o femeie în scara unui bloc, condamnat cu suspendare

Craioveanul care a tâlhărit o femeie în scara unui bloc, condamnat cu suspendare

Judecătoria Craiova a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare un tânăr de 22 de ani, deferit justiţiei pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Potrivit oamenilor legii, în seara zilei de 29 ianuarie, bărbatul a atacat o femeie de 67 de ani, căreia i-a sustras suma de 600 de lei. Tâlhăria a avut loc în scara unui bloc de pe strada Vântului din Craiova.

Poliţiştii doljeni anunţau, la sfârşitul lunii ianuarie, reţinerea unui craiovean de 22 de ani, acuzat de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
„La data de 29 ianuarie, ora 17.12, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de o femeie de 67 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în scara unui bloc de pe strada Vântului, din localitate, a fost acostată de un tânăr necunoscut, care, prin imobilizare, i-ar fi sustras suma de 600 de lei. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, iar, în baza semnalmentelor oferite de femeie și în urma activităților desfășurate, a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din municipiul Craiova. Acesta a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore”, au transmis atunci poliţiştii.

Pe data de 30 ianuarie, inculpatul a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare preventivă a fost emis de Judecătoria Craiova.

Femeia de 67 de ani, urmărită până în scara blocului

Anchetatorii au susţinut că inculpatul a urmărit victima până în scara blocului în care locuieşte. Acolo a atacat-o şi i-a furat banii din portofel.
„În timp ce se afla în zona casei de pariuri ˮFortunaˮ, fără bani şi în căutare unei surse de venit rapid, inculpatul a observat persoana vătămată deplasându-se pe trotuarul străzii Pandurilor, către locuința sa, având în mână două sacoşe. Întrucât persoana vătămată se deplasa lent, datorită unor afecțiuni medicale, aceasta i-a atras atenţia, sens în care s-a hotărât să o urmărească în vederea sustragerii unei sume de bani(…), au explicat procurorii.

A „picat” testul poligraf

În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut furtul banilor, însă nu a recunoscut că a imobilizat şi tâlhărit victima. Inculpatul a fost testat cu aparatul poligraf, care a indicat că inculpatul minte.

„La data de 12.02.2024, inculpatul a fost testat poligraf, iar conform raportului de constatare criminalistică, la întrebările adresate inculaptului, respectiv ,,Tu ai strâns-o puternic în brațe pe femeie?“, ,,Tu te-ai aplecat/te-ai lăsat cu corpul peste femeie?“, ,,Tu ai împins-o cu mâna peste umăr pe femeie?“, inculpatul a răspuns că ,,nu“, răspunsuri care au provocat modificări specifice comportamentului simulat-subiect nesincer”, se arată în hotărârea instanţei.

Craioveanul care a tâlhărit o femeie, condamnat cu suspendare

Inculpatul a fost deferit justiţiei în februarie, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat joi, pe 25 iulie. Tânărul de 22 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapta comisă. În plus, a fost obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii. Instituţiile indicate de instanţă sunt Primăria Craiova sau Compania de Apa Oltenia.

Judecătorii au constatat că „nu se mai justifică menţinerea măsurii arestului prevenitv luată faţă de inculpat”. Instanţa a dispus plasarea inculpatului sub control judiciar. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de părţile din dosar.

Citeşte şi: Cinci inculpaţi, judecaţi pentru trafic de droguri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS