Intr-o excelenta revista a unei retele de librarii (Diverta) citesc o istorie care mi se pare incredibila.
Se spune ca, abia instalat in functia de rege al României, Carol I a hotarât sa construiasca o resedinta a casei regale. O face dupa modelul micilor feude germane (sa mai spun o data cui a uitat ca la 1848 Germania era impartita in vreo 400 de ministate feudale, cu regi, guverne, vami si armate separate, conduse de câte un suveran instalat intr-un castel de obicei pe vârf de deal sau in padure). Carol I hotaraste ca resedinta casei regale sa fie la Sinaia, pe un teren acordat de consiliul local, in asa-numita Poiana a Vacarestilor. Incep excavatiile si se pare ca se descopera peste o suta de placi din aur, cu o greutate totala de peste o tona si jumatate. In medie, o placa ar fi avut 1,5 kg. Aceste placi sunt acoperite cu semne ale unei limbi necunoscute si cu desene ale cetatii Sarmisegetuza, fie din vremea lui Burebista, fie din vremea lui Decebal. Ciudatenia este ca aceasta cetate din Muntii Orastiei a fost descoperita abia in secolul al XX-lea.
Placile sunt analizate de marii istorici ai vremii, respectiv Alexandru Xenopol si Dimitrie Onciul. Regele hotaraste, impreuna cu primul-ministru de atunci (Lascar Catargiu) si cu aprobarea marilor istorici, sa topeasca placile si sa le transforme in aur comercial. România platea inca tribut turcilor, iar regele Carol I purta negocieri cu tarul pentru a elibera tara de dominatia otomana. Armata trebuia finantata, iar tezaurul dacilor a venit la timp. Totusi, regele Carol I hotaraste ca fiecare placa din aur sa fie copiata in plumb, iar copiile sa fie depozitate pentru a fi studiate mai târziu. Exista procedura tehnologica pentru aceasta operatiune. Pe vremea aceea (care a tinut pâna prin 1995 in Bucuresti), cartile si revistele se tipareau prin formarea unei matrite de plumb care se ungea cu cerneala. Asa ca regele Carol I vorbeste cu Emil Costinescu, patronul fabricii de cuie din Sinaia, care aduce tehnologia de copiere a matritelor de plumb din Germania si se apuca de treaba. Placile originale din aur se topesc, aurul este folosit pentru finantarea armatei care câstiga independenta României in luptele cu turcii. Se pare ca nu s-a folosit toata cantitatea de aur pentru cheltuieli militare si ca, in parte, explozia economica si sociala a României dupa 1877 se datoreaza si injectiei de aur provenit din tezaurul dacic de la Sinaia.
Placile din plumb sunt uitate prin subsoluri si abia prin 1921 un inginer silvic descopera doua copii din plumb la Manastirea Sinaia. Incepe sa faca niste cercetari, aduna o parte din informatiile relevante, dar nu se intâmpla nimic pâna prin 1948. In acest an, la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ din Bucuresti incepe inventarierea, fotografierea si descifrarea placilor din plumb. Se intâmpla insa ce se intâmpla: cercetatorii respectivi sunt considerati elemente dusmanoase si trimisi in puscarie, dupa care unii emigreaza sau isi schimba meseriile. Asa ca problema este din nou uitata pâna prin 1970, când Partidul Comunist Român decide reluarea studiului. Din motive ciudate, studiul nu avanseaza. Din nou problema este ingropata, nu se stie de ce, pâna când, in 2003, un cercetator pe nume Dan Romalo publica o carte despre istoria tezaurului. Cartea a trecut neobservata de public, dar se pare ca a stârnit ceva tulburare prin mediile serviciilor de informatii. Iar nu se stie de ce. In orice caz, in vara anului 2003 au inceput sa se inteteasca zvonurile despre un tezaur dacic descoperit la Sarmisegetuza, asa-numitele bratari dacice. In 2005 se deschide un dosar de ancheta penala, iar in 2007 câteva bratari dacice sunt aduse in România de Ministerul Culturii. Din nou se lasa ceata peste tezaurul de la Sinaia si copiile sale din plumb.
Istoria pare greu de crezut. Obisnuiti sa punem la indoiala totul si orice ne vine greu sa credem ca romanii – care aveau servicii de informatii mai bune decât cele românesti de astazi – nu au dat de urma tezaurului dacic dupa ocuparea Daciei. Sau ca regele Carol I nu a delegat o comisie de istorici (un fel de comisia Tismaneanu) sa studieze copiile placilor de aur. Sau chiar ca independenta României de Imperiul Otoman a costat numai o tona si jumatate de aur. Iar faptul ca Partidul Comunist Român nu a reusit sa analizeze corect aceste copii de plumb pare chiar dincolo de imaginatie. Comunistii erau buni in acest gen de operatiuni.
Stie cineva mai multe?
