Doi bărbaţi au murit după ce o maşină a lovit un sens giratoriu de pe DN 1, în judeţul Sibiu, şi s-a răsturnat. Accidentul a avut loc pe DN 1 Braşov-Sibiu, la kilometrul 303, în afara localităţii Veştem.
În timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Sibiu, un sibian a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu insula sensului giratoriu care face accesul în Parcul Industrial Șelimbăr, după care s-a răsturnat.
Cei doi ocupanți ai mașinii, conducătorul auto și pasagerul au murit în urma leziunilor suferite.
„Cele două persoane au rămas încarcerate. S-au efectuat de urgență manevre de descarcerare. Una dintre persoane fiind în stop cardio-respirator, s-a aplicat de urgență protocolul de resuscitare. În ciuda eforturilor făcute de salvatori ambele persoane au fost declarate decedate la locul accidentului. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 79 de ani care prezenta leziuni incompatibile cu viața și un bărbat de aproximativ 80 ani care nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, transmite ISU Sibiu.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui accident.
Citeşte şi: Reduceri la impozit pentru părinţii care îşi duc copiii la meditaţii şi aduc bon fiscal