Am un disc Electrecord din anul 1989 unde este înregistrat Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în Do minor, op. 37 de Ludwig van Beethoven; la pian este Mihaela Ursuleasa acompaniată de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române dirijată de Iosif Conta. De câte ori îl ascult îmi revine în minte povestea adevărată a acestei minunate artiste plecate dintre noi la vârsta tinereţii şi a strălucitei sale afirmări interpretative.
Îmi amintesc faptul că am văzut-o la începutul anilor ’80 împreună cu tatăl său, un lăutar de etnie romă care cânta la pian melodii populare româneşti fiind angajat cu contract la Restaurantul “Şura Dacilor” din Poiana Braşov. În acea seară eu însoţeam o delegaţie reprezentativă a tineretului chinez care vizita România. Şeful restaurantului a venit la masa noastră şi mi-a spus la ureche în şoaptă că “acea fetiţă va ajunge foarte mare nu doar ca vârstă, ci ca prestigiu artistic fiind deja o pianistă talentată” – ceea ce avea să se întâmple peste câţiva ani. Am aflat atunci şi acolo că micuţa se numea Mihaela Ursuleasa.
S-a născut la 27 septembrie 1978 la Braşov; mama sa Agripina era o cântăreaţă originară din Moldova care avea un angajament artistic la Restaurantul “Cerbul Carpatin” din Braşov, iar tatăl ei Ştefan de etnie romă din Buzău interpreta la pian muzică de jazz şi muzică lăutărească. La vârsta de doi ani micuţa Mihaela “se cuibărea” sub pianul de acasă ori de câte ori părinţii ei repetau anumite cântece. Când avea doar cinci ani ea începuse deja să cânte la pian, cerându-i ajutorul tatălui pentru a descifra şi apoi a interpreta o partitură din creaţia lui Piotr Ilici Ceaikovski intitulată Păpuşa bolnavă.
Când avea 13 ani Mihaela a primit o bursă de studii la Viena din partea celebrului dirijor Claudio Abbado imediat după ce aceasta câştigase locul al II-lea la un concurs internaţional de pian organizat în localitatea Senigallia din Italia. Mama ei îşi amintea astfel momentul 1990 legat de studiile vieneze ale fiicei sale: “A ajuns la Abbado şi a vorbit cu el în engleză… Mihaela i-a spus atunci că Radu Lupu este idolul ei. A cântat Concertul de Rahmaninov, Abbado a întrebat-o dacă ştie Mozart. Şi ea i-a cântat şi Mozart. Şi din zece minute cât era programată întâlnirea iniţial o oră nu s-a despărţit Abbado de ea. I-a spus profesoarei: <Fetiţa este foarte talentată, e genială, dar ea trebuie să aibă o bază, să facă o şcoală. Scoateţi-o de pe linia aceasta de concerte pentru că o va epuiza.>. Abbado i-a oferit nişte cursuri de vară la Viena. Opinia lui nu era, însă, şi opinia profesoarei. Atunci am plecat eu la Viena ca să vorbesc cu Abbado.”. Peste câţiva ani, în 1995 Mihaela Ursuleasa a câştigat Concursul Internaţional de Pian “Clara Haskil” de la Vevey/Elveţia.
Timp de opt ani ea a studiat la Universitatea de Muzică şi Artă Dramatică din Viena pe care a absolvit-o în 1999 cu calificativul Magna Cum Laude sub îndrumarea profesorului Heinz Medjimorec obţinând diploma de specializare în arta concertistică. Iată ce scria Mihaela despre mentorul ei: “A ştiut să îmi canalizeze temperamentul cu rezultate optime în muzică şi în viaţa de toate zilele. A ştiut să îmi dea sfaturile potrivite pentru cele mai diferite situaţii: cum te comporţi pe scenă şi în afara ei, cum relaţionezi cu oamenii, cu dirijorii, cu impresarul, cum te prezinţi la un concurs, cu cine trebuie să vorbeşti şi cu cine nu, cum creezi o relaţie personală şi cum o păstrezi pentru un timp îndelungat.”.
Stabilindu-se în Capitala Austriei Mihaela Ursuleasa a avut din nefericire două experienţe eşuate: *la 18 ani ea decide să se căsătorească cu contrabasistul Rudolf Illavsky, renunţând la cetăţenia română pentru cea austriacă, dar peste trei ani cei doi au divorţat; *în 2005 ea a angajat o nouă relaţie cu violoncelistul german de origine română Rodin Moldovan; fără a fi oficial căsătoriţi ei au devenit părinţii unei fetiţe pe nume Stephanie-Felicia, dar numai după un an se despart. Într-un interviu publicat într-un ziar autohton Mihaela Ursuleasa se referea la noul ei statut de tânără mămică: “De când am fetiţa nu mai plec două săptămâni şi drumurile sunt mai dese. Prefer să plec două-trei zile, apoi să mă întorc pentru câteva zile la Viena şi să plec iar. Încerc să îmi organizez drumurile în aşa fel încât să nu fiu plecată mai mult de patru zile. Mama s-a mutat cu noi la Viena şi mă ajută foarte mult. Câteodată călătorim împreună cu fetiţa dacă nu este prea frig şi trebuie să plec pentru o perioadă mai mare de timp.”.
Dintr-un alt interviu acordat în cursul anului 2009 de Mihaela Ursuleasa revistei Observatorul Cultural am aflat câteva aspecte ale biografiei sale. Dânsa făcea următoarele mărturisiri: “Prima mea profesoară, doamna Stela Drăgulin de la Braşov mi-a dat ocazia unei fantastice experienţe de scenă, de concert. În schimb, însă, mi-a asfixiat personalitatea, a ridicat pianista, dar aproape a distrus Eul, omul din mine. Iată greşeli care ar trebui evitate căci pot avea efecte distrugătoare pentru întreaga viaţă, pentru întreaga carieră viitoare a copilului. Un copil nu trebuie să fie forţat, nu trebuie să fie exploatat şi împins mereu şi mereu înainte cu orice preţ pentru reuşită şi glorie. Unui copil talentat un profesor bun îi dezvoltă şi îi susţine pasiunea pentru muzică şi înţelegerea pentru arta sunetelor. Căci acel copil va deveni artistul care obligatoriu va trebui să se descurce mai târziu singur în viaţă.”. În aceeaşi revistă artista declara: “Un tânăr ce vizează o carieră artistică trebuie să aibă alături o pereche de părinţi responsabili, gata să sacrifice oricând mai totul. Eu am avut norocul unor astfel de părinţi!”.
Criticul muzical Dumitru Avakian evoca personalitatea ilustrei artiste în felul următor: “Ca pianistă era excepţională, era formată pe linia lui Dinu Lipatti, a lui Valentin Gheorghiu şi a lui Tudor Dumitrescu. Nu era intuitivă şi instinctivă, ci a avut o solidă pregătire şi educaţie muzicală, precum şi şansa unor mari profesori şi mentori. Avea o imensă cultură muzicală, fiind un talent excepţional cu adevărat.”.
Mihaela Ursuleasa a decedat în dimineaţa zilei de 2 august 2012 în urma unui atac cerebral în apartamentul ei de la Viena la vârsta de 33 de ani. Unii jurnalişti au sesizat o tristă coincidenţă: la aceeaşi vârstă plecase din viaţă un alt mare pianist român – Dinu Lipatti! Primul anunţ al morţii Mihaelei a fost făcut online de către dirijorul estoniano-american Paavo Jarvi cu care colabora artista noastră.
Peste câteva zile la 9 august trupul neînsufleţit a fost depus în Foaierul Ateneului Român din Bucureşti. La 1 august artista ar fi trebuit să cânte pe scena acestei prestigioase instituţii culturale cu Orchestra Naţională de Tineret a României sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. De asemenea, la 4 august ea ar fi trebuit să interpreteze la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin alături de aceeaşi orchestră un concert de pian cu un repertoriu compus din creaţii ale lui Frédéric Chopin.
A fost înmormântată cu onoruri militare pe “Aleea Artiştilor” din Cimitirul Bellu în cavoul familiei unde se odihnesc bunicii ei; i s-a acordat post-mortem Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer ca o recunoaştere a performanţelor sale artistice.
În semn de omagiu am decis să adaug câteva cuvinte care îi aparţin ilustrei pianiste române: “Mă cuprinde un îngrozitor sentiment de frică ce durează până când ating prima clapă. Atunci totul se transformă, nu mai exist nici eu, nici pianul, nici publicul; există doar Muzica. Atunci încep să trăiesc cu adevărat şi să mă bucur.”.
Prin forţa necruţătoare a Destinului Mihaela Ursuleasa nu mai este printre noi. Au rămas, însă, amintirile şi înregistrările concertelor sale care nu vor muri niciodată. Cred că ar trebui ca Braşovul şi Capitala României să îi recunoască performanţele muzicale şi să îi cinstească memoria aşa cum se cuvine. În consecinţă adresez edililor din cele două entităţi administrative apelul de a-şi asuma misiunea amplasării în anumite locuri publice a unui bust al strălucitei artiste.
Autor Dan Mihai Bârliba
