Fostul preşedinte american Jimmy Carter, în vârstă de 99 de ani, care primeşte la domiciliu îngrijiri paliative din februarie 2023, speră să trăiască suficient de mult pentru a vota pentru Kamala Harris la alegerile prezidenţiale din noiembrie, potrivit AFP, citată de News.ro.
Atlanta Journal-Constitution , un cotidian din Georgia, statul natal al lui Jimmy Carter, a publicat sâmbătă o declaraţie făcută de nepotul fostului lider democrat, care va împlini 100 de ani la 1 octombrie.
Fostul preşedinte a răspuns săptămâna aceasta unei întrebări din partea fiului său, Chip Carter, care îl întreba dacă speră să îşi sărbătorească ziua de naştere.
„Încerc doar să rezist ca să pot vota pentru Kamala Harris”, a spus Jimmy Carter, citat de nepotul său Jason Carter.
Potrivit nepotului, Jimmy Carter „a devenit mai animat şi mai interesat de politică şi de războiul din Gaza” în ultimele zile.