4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljObligațiile persoanei îndreptățite să primească indemnizație de șomaj

Obligațiile persoanei îndreptățite să primească indemnizație de șomaj

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj reamintește șomerilor că au obligația de a comunica modificările privind schimbarea statutului de şomer indemnizat, în termen de 3 zile pentru a evita crearea unor debite.
Astfel, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj au obligația:

  • să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori este solicitată, la AJOFM unde este înregistrată pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
  • să comunice în termen de 3 zile Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă unde este înregistrată, orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor, respectiv:
  • încadrarea în muncă;
  • realizarea unor venituri lunare mai mari decât indicatorul social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;
  • plecarea din țară pe o perioadă de maxim 90 de zile;
  • concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului;
  • să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă unde este înregistrată;
  • să caute activ un loc de muncă,
  • să înştiinţeze în scris AJOFM la care este înregistrată apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical.

În situaţia în care apariţia stării de incapacitate temporară de muncă a intervenit în zilele declarate nelucrătoare sau împlinirea termenului de 24 de ore se realizează în zile declarate nelucrătoare, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a înştiinţa Agenţia pentru Opcuparea Forţei de Muncă la care sunt înregistrate, în prima zi lucrătoare.

Citeşte şi: Tânără grav rănită într-un accident rutier în afara localităţii Băileşti


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS