7.3 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePompierii români luptă cu incendiile de pădure din Grecia

Pompierii români luptă cu incendiile de pădure din Grecia

Pompierii români luptă cu incendiile de pădure din Grecia și ieri a avut loc ședința de lucru, la care au participat membrii Celulei de Coordonare a Ofițerilor de Legătură din România și din Republica Moldova.

Astfel de întâlniri au loc zilnic pentru:

  • discutarea aspectelor de interes,
  • planificarea activităților și stabilirea misiunilor de sprijin, în funcție de nevoile identificate,
  • pentru organizarea exercițiilor de pregătire în comun menite să susțină schimbul de bune practici.

Ulterior, personalul modulelor din România și Republica Moldova a participat la o prezentare teoretică susținută de membrii Celulei de Coordonare a Ofițerilor de Legătură, în cadrul căreia au fost abordate cele mai importante aspecte privind misiunea de pre-poziționare în Republica Elenă.

Misiuni de patrulare

De asemenea, pe parcursul zilei, pompierii salvatori români au executat misiuni de patrulare și monitorizare în două zone din Nea Makri, ce au vizat inclusiv verificarea funcționalității hidranților din regiunea respectivă, și au participat la un exercițiu în comun, pentru testarea procedurilor specifice de răspuns și identificarea aspectelor ce aduc plus valoare misiunilor de salvare.

Potrivit Hărții de Previziune a Riscului de Incendiu (civilprotection.gov.gr), pentru astăzi, 06 august, riscul de incendiu este ridicat, pentru mai multe zone situate în sudul Greciei, însă pentru regiunea în care modulul României își desfășoară activitatea nivelul de risc prognozat este unul mediu.

Contingentul de pompieri români în Grecia

Până pe 15 septembrie, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă, pentru al patrulea an consecutiv, cu modulul național specializat de stins incendii de pădure, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Schimbarea efectivelor se va realiza în zilele de 16.08.2024 și 31.08.2024, urmând ca alte două serii a câte 40 de pompieri fiecare să înlocuiască personalul de lângă Atena.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Citește și: Atenție șoferi! Începe acțiunea Roadpol-Speed în Oltenia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS